…la întinderi aurii, infinite, străbătînd cîmpiile veacurilor, blînd, fără teama de-a înceta vreodată să se legene-n vînt;
Mănînc pîine şi aud suliţa de sunet a ciocîrliei ce străfulgeră văzduhul, ţîşnind din lan, victorie a cîntecului asupra îngheţatei tăceri;
Înghit frageda îmbucătură şi simt pe spinare roua trudei a zeci de strămoşi seceraţi lîngă spice-n cîmpie, cînd toamna lor arămie recolta venit-a să-şi strîngă pe rînd.
Mestec preadulcele caldelor pîini şi versuri uitate-mi învie-n cuget: “oare cum mă va putea apăra /pîinea şi vinul inimii tale, cînd singurul lucru statornic/e trecerea?”
Inspir aroma aurului copt şi simt mireasma cuibului cald de copil adormit în iubirea nespusă a maicii – icoană ; ori a pîinii lui Făt-Frumos, frămîntată cu lacrimi de mamă, ce creşte la loc, la fel de proaspătă şi de întreagă, oricîte vitejii şi-ar hrăni voinicul din ea.
Rup dumicatul fărîmicios pe-ndelete cu gesturile uscatelor mîini ale osteniţilor lumii, osteniţi de prea lunga foame, de prea multul rău, de prea învechita speranţă; ale tuturor osîndiţilor vieţii, în temniţi nedrepte ori crude Siberii şi visez visul lor la blînde şi galbene lanuri de grîu ce se leagănă-ncet, fără teamă, de gingaşul vînt iertător a fărădevinilor toate, spălate-n izvorul pe-acolo curgîndu-şi ape de rai cu soare vrîstate…
Mănînc “pîinea noastră cea de toate zilele” şi ştiu, adînc, că nu mă va lăsa mîine fără de viul ei, hrană mie de-ntrupare a Cuvîntului întru Fiinţă, atîta vreme cît nu pîine voi mînca ci prea scump trupul Său şi nu vin voi bea, ci prea scump sîngele Său.
NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi
VISE DESPRE REALITATE
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________-
______________________
Theme: Toni. Bloguieşte pe WordPress.com.
