De către: George PENA

George PENA — Wed, 01 Apr 2009 19:21:02 +0000

ŞI-OR VENI DIN URMĂ…

Bătrâneţea
niciodată nu-i binevenită!
O blasfemiază lumea,
tot mereu;
ştiu că haina ei,
am s-o port şi eu,
învechită şi purtată,
dar neterfelită.

Entuziasmul şi tristeţea-
toate-s trecătoare,
timpul nu-şi opreşte
mersul înainte;
atâtea păsări
între pământ şi soare,
aceeaşi Lună
ne priveşte cuminte.

Şi-or veni din urmă
ploi şi geruri grele,
în ograda
ce-am îngrijit-o eu,
şi totuşi, de-or sosi
chiar clipe rele;
regretul,
n-o să râdă-n sufletul meu.

9 sept. 2008

POEM ELEGIAC

Întâi şi mai întâi s-a prăpădit bunicul,
Nici nu ştiu cum arăta, şi el, ca om;
Eu am rămas să mă mângâie vântul
Să-mi crească rădăcinile, ca la un pom.

Apoi s-a dus şi bunica, o fărâmă de om,
Bab Maria, îi spuneau vecinii, deseori;
Moartă în casă au găsit-o! rece şi singurică,
Iar noi nepoţii, o plângem şi azi, uneori.

Tata a murit şi el, în război…la ruşi,
N-a avut noroc de sicriu, o groapă comună;
Era la prima tinereţe, cu anii jucăuşi
Şi l-au ucis noaptea, când pe cer era lună!

A mai rămas mama, lacrima mea din durere,
Are doar două mâini, picioare nu mai are,
Boleşte la pat, ochii sunt unica avere,
Şi se mândreşte cu mine, băiatul cel mare.

Noi am rămas trei fraţi,hăituiţi de timp, de viaţă,
Ne ducem crucea, cum putem azi, fiecare;
Soarele ne surâde, ăncă, în fiecare dimineaţă
Când o sărutăm pe mama, cu aceeaşi ardoare,

CÂND ERAM COPILANDRU…
Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat,
nu ştiam multe, dar mă fermeca câmpia;
pe Bob câinele nostrum, îl luam cu noi
şi cutreieram, în lung şi lat, toată glia.

Vânam mulţi iepuri, raţe şi turturele,
Prepeliţe multe şi grele împuşcam,
Eu încărcam tolba şi chiar ciorchinarii
Şi cu ele, toată ziua, mă tot luptam.

Odată mi-au pus o vulpe pe spinare
Şi îi simţeam căldura prin rucsac,
După un ceas m-a cuprins o scărpinare
De nu ştiam încotro să fug şi ce să fac.

Pe glie, prin trifoaie şi mirişti,
Întotdeauna găseam un vânat bogat,
Bogată a fost şi copilăria mea –
De vânat, eu nici azi nu m-am lăsat.

Acum plec singur, pe glie, la vânat
Iar Bob şi tata ţărână s-au făcut;
Ştiu, desigur, prea multe despre viaţă
Şi viaţa o strâng în braţe şi o sărut.

NEUITAREA UNUI BĂRBAT
În mamoria lui George Pruteanu

A mai murit un Domn,
A mai pierit un Patriot;
Cine a inventat acest Somn?!
Vom mai găsi un poliglot?!

A fost profesor în toate…
Fugeau din calea sa dulăii;
Omule?! Înţelege bine şi socoate-
Ne-or troieni sfidări şi chiar lingăii.

e vrednic şi tăios la minte,
Lovea în răutatea de pe pământ;
Şi azi, rămas-am fără cuvinte-
Şi plâng şi sânger iar pe vânt.

Lăcrimez în rime, viersul să m-alinte.

TOATĂ LUMEA…

Toată lumea scrie poezie
Ca să intre-n nemurire,
Doar gloria ca o trăire
Ne-a cucerit, fără simbrie.

Îţi trebuie o etrnă iubire
Ca să fii duioasa ciocîrlie;
Toată lumea scrie poezie
Ca să intre-n nemurire.

Rareori, versuri ce îmbie,
Altul se preface că scrie,
Şi de-atâta har şi fudulie
Pâlpâim uşor, în comedie,

Când lumea scrie poezie.

28 oct.2008

ELEGIE
În memoria lui ARTUR SILVESTRI

Sfârşit de toamnă tristă,
Ceaţă peste zări cereşti;
O dimineaţă sadic-egoistă
Şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,
Te-ai grăbit s-ajungi în cer;
Să te odihneşti prin astre
Unde iubirilr nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,
Nici cafea şi nici ţigări;
Te-ai săturat de-atâta bine,
Te-ai săturat de supărări.

Idei şi gânduri neterminate,
Plâng acum pe masa ta;
Mâine fi-vor nestemate,
În această lume rea.

Şi de-atâta înstrăinare,
Ochii mă cam dor de plâns;
Timpu-şi pierde din splendoare,
Lacrimile m-au cuprins.

VA VENI PRIMĂVARA

Uite, mamă, iar va veni primăvara,
Şi colţul ierbii va răsări pe glie;
Tu ai îmbătrânit şi-ntotdeauna seara
Îl mai plângi pe tata, mort de-o veşnicie.

Căldura va ţâşni şi ea cât de curând,
Eu voi pleca, să mai tai,încă, la vie;
Vântul mă va batjocori sfidând,
Berze, în cercuri, se vor aduna pe glie.

Câinele nostru mă va petrece în zori,
Oprindu-se mereu pe lângă garduri;
Am să strâng din lizieră,iarăşi, viorele
Aşa cum o făceam de-atâtea rânduri.

Eu trebuie să merg din nou sub zare,
Unde mor ciocârliile, duios cântând;
Cu faţa arsă şi năucit uşor de soare
Şi cu toate zările pe umeri, fluierând.

MUGUR

Mic, plăpând, primăvăratic,
ţipă sus spre soare;
vezi?! Si mărul meu carpatic
tot va da în floare.

L-a gândit în timp chemarea,
sau ecoul primăverii;
ceaţa neiubindu-şi zarea-
a mâncat-o mitul serii.

S-a dus frigul şi zăpada,
s-a dus iarna nevorbită;
ploaia mi-a trăit livada
seva învinge liniştită.

Norii fug, vrăjiţi de vânt,
ceru-i clar de rouă;
ciocârlia moare-n cânt-
zarea-i taină nouă.

EROTICĂ

Trupul tău e fin şi delicat,
Trupul tău e agoră;
În iubiri m-a tot fascinat,
Trupul tău, pur şi delicat.

În fiecare clipă m-a incendiat,
Trupul tău mă adoră;
Trupul tău e surâs minunat,
Toropit de vară, sfârtecat.

Trupul tău e mireasmă şi mir,
E imaculat, de mătasă;
Flacără de cireş şi trandafir,
Trupul tău e mireasmă, e safir.

Trupul tău străluceşte-n delir,
În fiecare zi mă-nduioşează;
Trupul tău e mireasmă ce-o admir,
E albul-alb de mătasă.

Ca o splendoare mă-nvăpăiază,
Trupul tău, înalt şi ciudat;
Şi ieri şi azi, încă te păstrează,
Ca jarul scânteiază.

ÎMI TOT VINE…

Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
Să ţip de bucurie că exişti;
Eşti feerie pe-acest pământ
Cu ochii tăi calzi, optimişti.

Pomii în livezi au ajuns flaute,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Grânele s-au trezit să se clatine,
Iar câmpia e linşată de cicori.

Mai ieri, tu alergai sub soare,
În rochia ce-o fluturai în vânt;
Cu mâinile vroiam să te prind,
Să te strâng în braţe, să te-alint.

Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Cândva alergai, chiuind sub soare,
Azi, îmi strângi în suflet fiori.

DE DRAGUL TĂU

De dragul tău,
eu şi mâine m-aş vinde,
de dorul tău
m-aş aşeza pe rug;
ca pe Bruno,
flăcări m-ar cuprinde
şi până la stele
s-ar tot întinde.

De aceea
recunosc trăirilr suferinde
şi nici nu ştiu,
la tine cum s-ajung;
de dragul tău,
eu şi mâine m-aş vinde,
de dorul tău
m-aş aşeza pe rug.

14 noiembrie 2008

EU RĂMÂN…

Eu rămân, de azi,
aşa cum sunt:
simplu
precum bradul din grădină,
mă tot zbat
între cer şi pământ;
eu rămân, de azi,
aşa cum sunt.

Înălţimile
bătute de soare şi vânt,
mă copleşesc
c-o tulburare lină;
eu rămân, de azi,
aşa cum sunt,
înalt ca bradul
ce nu se înclină.

TU EŞTI IUBIREA MEA…

Tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic fericit,
suflet-sărbătoare,
foşnet de mătase;

târziu, când secera lunii
s-a ivit,
tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic fericit.

Frumuseţea ta
e bucuria visului împlinit,
dorinţa ce m-a pătruns
cu linişti virtuoase;

tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic copleşit,
suflet-candoare,
şi chiot dobândit.

CÂND A VENIT…

Când a venit bătrâneţea,
nu mi-am dat seama,
a venit obosită
şi puţin supărată;
viaţa
nu mi-a răsfăţat Doamna,
ce nu-şi cheltuise
la tinereţe drama.

Şi de veni,
nu m-apucă, totuşi, teama,
că vremea
va fi mai agitată;
când a venit bătrâneţea,
şi-a uitat reclama,
a sosit pe furiş,
şi nu mi-am dat seama,

ÎI SIMŢI PRIVIREA

Frumuseţea-vis
a unei femei
nu-i doar forma
satuară,
ci-i căldura
din privirea ei
ce în suflet
dă scântei.

Îi simţi privirea
ca la zei,
focul inimii
cete doboară;
pedanteria
unei femei
este graţia,
ce-i o comoară.

DORINŢĂ

Dă-mi ochii obosiţi

să-i sărut,

să-ţi sărut şi buzele

fierbinţi,

surâsul tău

ce m-a crezut-

dă-mi sânii tăi

pe un sărut.

Iubirea noastră

ce ne-a crescut,

ne îmbie

cu noi rugăminţi;

dă-mi obrajii

ce m-au cunoscut,

dă-mi gura şi ochii

ce m-au plăcut.

VEŢI FI ŞI VOI…

Viaţa mea nu s-a dus, este cu mine,

Dăinuirea ei, o păstrez cum pot;

Cât timp soarele ne luminează bine,

Viaţa mea nu s-a scurs, mă susţine.

Prin ce furtuni, viaţa, mă tot ţine,

Abia reuşesc la liman să mă scot;

Viaţa mea nu s-a dus, mă susţine,

Vârsta mi-o păstrez ca antidot.

Veţi fi şi voi, la fel ca şi mine,

Voi, ce bună ziua nu prea daţi;

Veţi alerga gâfâind spre mai bine,

Spre raiul celor tari, îmbuibaţi.

LÂNGĂ VOI…

Am fost

şi tot am să mai fiu,

caii nu mor

când vor câinii;

sunt poetul

acestui târziu,

lângă voi,

mereu, am să fiu.

Tinereţe,

ciocârlie pe cer albăstrui,

ce poartă în cântec

facerea pâinii;

am fost

şi tot am să mai fiu,

caii nu mor

când vor câinii.

ÎMI TOT VINE…

Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
Să ţip de bucurie că exişti;
Eşti feerie pe-acest pământ
Cu ochii tăi calzi, optimişti.

Pomii în livezi au ajuns flaute,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Grânele s-au trezit să se clatine,
Iar câmpia e linşată de cicori.

Mai ieri, tu alergai sub soare,
În rochia ce-o fluturai în vânt;
Cu mâinile vroiam să te prind,
Să te strâng în braţe, să te-alint.

Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Cândva alergai, chiuind sub soare,
Azi, îmi strângi în suflet fiori.

PĂŞESC ÎNAINTE

De obicei am încredere-n oameni,
în prieteni, şi-n destinul meu;
culegem, desigur, ceea ce semeni,
eu îi respect, de obicei, pe oameni.

Uneori se trişează, devin obsceni,
şi uită chiar de bunul Dumnezeu;
eu nu vreau să mai aud de vicleni,
iubesc sărăcia, bunii mei săteni.

Întotdeauna, eu îmi iubesc oamenii,
şi domniţele albastre mă iubesc;
mă îndrăgesc, de multe ori, ţiganii,
îmi iubesc, întotdeauna, oamenii.

Şi păşesc înainte, inima cântă,
iubirea mea se uită la mine;
anii mei se iau între ei la trântă,
păşesc înainte, inima mea cântă.

CÂNTEC DE NOAPTE

Trupul tău
este strâns lângă trupul meu,
mâna mea,
pe inima, ta adormită;
îţi adulmec buzele,
suflarea cu tupeu,
trupul tău,
mă duce-n ispite mereu.

Şi ochii, şi ochii,
au ajuns la apogeu,
mândră cu ei,
mă priveşti mulţumită;
trupul tău,
învelit cu trupul meu,
mâna mea,
pe sânii tăi, adormită.

TE AŞTEPT…

Te aştept, alunecând pe spaima îndoielii,
gândurile-s prăbuşite-n sufletul meu;
doar inima, în ritmul manelii
îşi măreşte frecvenţa în adâncul greu.

Cu speranţe strânse şi mâhnirea hăituielii,
decimat te-aştept şi suferind mereu;
te aştept, alunecând pe spaima îndoielii,
când totul se prăbuşeşte-n sufletul meu.

Şi peste toate aceste îngrozite frământări,
nu-mi va rămâne decât surâsul tău;
surâsul tău, doi ochi, şi aceste senine zări,
şi, peste toate acestea, doar tu şi eu.

TE CHEM LÂNGĂ MINE

Te strig, mamă,
te chem lângă mine,
îţi strig numele
şi la bătrâneţe;
mă simt pustiu,
cu bucurii puţine,
te strig, mamă,
vino lângă mine!

Mângâie-mi părul obosit,
şi azi, şi mâine,
când stelele în zori
îmi dau bineţe;
te strig, mamă,
adu-mi visele senine,
timpul alunecă,
şi-i greu fără tine.

SĂ TRĂIŢI BINE

Sănătoşi să fiţi

şi fericirea să v-aline,

vă urez azi

de la această tribună;

am să îngheţ salarii

şi pensiile mâine,

sănătoşi să fiţi,

şi să trăiţi ca mine!

Sunt cu voi

şi mie asta îmi convine,

logica mea aleasă,

n-o să indispună;

sănătoşi să fiţi

şi să trăiţi bine!

Vă strâng la piept

de la tribună.

TABLOU DE IARNĂ

E numai linişte pe glie,
Pe glie, aici, în Vlaşca;
Grâne încolţite,vântul adie,
Un măgar îşi duce droaşca.

E linişte şi doar un om
Şi cocenii îngheţaţi,
Zboară vrăbii dintr-un pom
Şi om, şi măgar, degeraţi.

Doi iepuri saltă pe drum,
Şi-s prieteni, nevoie mare;
Pe gârlă, trestia e scrum
Un cârd de ciori pe zare!

DE-ATÂTA LUMINĂ…

Stau de multă vreme între ţărani
Şi printre lanurile de pe glie,
Parcă zboară ciocârliile în mine,
Holdele de aur se coc în hărnicie.

Ţăranii-au fost, de veacuri sărmani
Şi le-au înflorit mâinile pe sapă;
În silozuri strâns-au pâinea cea bună,
Din cişmele au sorbit, zilnic, apă.

Copiii şi i-au luat cu ei la câmp,
I-au învăţat să bea apă din ulcior,
Iar când vremea-i bună, s-au gândit
Să asculte seara, graurii, cum cobor.

Şi se-aprind pădurile toate în mine
Ca nişte ruguri înalte în depărtări,
De-atâta lumină, eu nu mai văd nimic,
Secera lunii se ascute pe zări.

AICI RODESC

Aici rodesc,
la margine de ţară,
petrecându-mi anii mei
pe glie;
port în suflet
mireasma ce-nfioară,
aici muncesc
în fiecare vară.

Pe umeri port
sudoarea milenară
şi-un crez sublim
mă tot îmbie;
aici trudesc,
în fiecare zi şi seară,
şi port în suflet
poezia ce-nfioară.

MI-E DOR…

Mi-e dor cumplit în astă seară,
Astă seară am să vin la tine,
Afară nu e iarnă şi nici vară,
Mi-e dor de tine, în astă seară.

Mi-e dor de-o seară cu cocori pe cer,
Cu cocori şi tulburătoare zări;
Mi-e dor de tine şi, încă, nu disper,
Mi-e dor de-o seară cu cocori pe cer.

Mi-e dor de tine-n astă seară,
Mi-e dor cumplit, un dor sever,
Mi-e dor de castanii de sub cer
Mi-e dor de-o seară ce-nfioară!

TREI FLORI

Lui Mihai EMINESCU, la aniversarea
zilei de naştere.

Numai trei flori
Ţi-am adus, Poete.
Una pentru ieri
Însângerată şi întristată.
Alta pentru azi
Înstrăinată şi controversată.
Şi a treia
Pentru mâine,
Luminoasă ca Soarele.
Cea de mâine
Va creşte în inima mea
Şi o voi stropi
Cu bucurii şi doleanţe,
Noaptea cu vise
Şi speranţe.

TU EŞTI IUBIREA MEA

Tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic fericit,
suflet-sărbătoare,
foşnet de mătase;

târziu, când secera lunii
s-a ivit,
tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic fericit.

Frumuseţea ta
e bucuria visului împlinit,
dorinţa ce m-a pătruns
cu linişti virtuoase;

tu eşti iubirea mea,
şi-s veşnic copleşit,
suflet-candoare,
şi chiot dobândit.

CÂNTEC

Bustul tău
e mândru soare,
şi tăceri
şi chiar uimiri;
e mireasmă
ameţitoare,
un oftat…
nedumeriri.

Ieşi în prag
şi iscodeşte,
lasă-mă
să te sărut;
toată lumea
te doreşte
eu rămân
un surdo-mut.

Bustul tău
e mândru soare,
toată lumea
te doreşte;
e mireasmă
ameţitoare,
e ceva
ce nu sfârşeşte.

LAUDĂ PĂRULUI TĂU

Din părul tău
o cămaşă să-mi ţeşi,
uscând-o la soare
să-mi fie suavă;
cu rouă s-o speli,
cu maci aleşi,
cu petale de trandafir
şi de cireşi.

S-o îmbrac,
când cu mine ieşi
în bucuria înserării
prin dumbravă;
din părul tău,
o cămaşă să-mi ţeşi,
adeverind
iubirea ta grozavă.

DOR DE ZAHARIA STANCU

Ce mult te iubesc,
ce mult!
În “poeme cu lună”
tu m-ai fermecat;

caii tăi negri
aleargă demult,
la Salcia, “desculţii”
suspină tăcut.

Şi Darie râde!
Ce l-o fi apucat?
Guguştucii au răguşit
în cântat.

Ce mult te iubesc,
ce mult!
Ce foame mi-e de tine,
de tine, cel ignorat!

BĂTRÂNUL MOROMETE

Clasicul Marin Preda

trăieşte,

Bătrânul Moromete

n-a murit;

prin opera sa,

El nemureşte,

Marele Singuratic

dăinueşte.

Poiana lui Iocan,

agoră, vieţuieşte

Omul rămâne,

glasul tăinuit;

Clasicul Marin Preda

vecueşte,

Bătrânul Moromete

n-a murit.

SUFLET DE POET

Privirile
ascund avânturi,
şi un suflet
mare de tot;

ferice de omul
cu tâlcuri;
privirile
ascund avânturi.

În haosul naturii
te vânturi,
obida trudirii
pare antidot;

privirile
ascund avânturi,
şi un suflet
mare de tot.

ANI MULŢI, BĂTRÂNEŢE!

Nu mi-e teamă
de tine, bătrâneţe!
cu braţele întinse
eu te primesc;
vârsta mea de aur
a ţâşnit din tinereţe,
şi a strâns ănţelepciune
şi nobleţe.

Bătrâneţea!
rodul izbânzilor semeţe,
eşti norocul meu
şi te iubesc;
nu mi-e ruşine
de tine, bătrâneţe!
cu lacrimi în suflet,
eu te primesc.

Nicicând
n-o să mai pleci,
frumoasa mea bătrâneţe;
te voi cânta, mereu,
în versuri-
pline de miresme
şi acurateţe.

23 noiembrie 2008

Comentarii la: ▼ DESPRE “NOUL ORFEU”

De către: George PENA

De către: George PENA