Un brâu de frunze
Se-aud bătăi din palme,
alai de voci când agitate,
când mai calme.
Copiii din vecini cu apă udă
o mică tuciurie paparudă.
Nu s-o acopere,ci să ne-amuze,
pe corpul ne-mplinit şi gol
poartă un brâu de vrejuri şi de frunze.
Invocă ploaia,
tremură,
joacă bolborosind ceva
sau poate cântă.
Pe cer un fulger s-a îndurat
şi-a desenat în goană,
un scurt zig-zag,
ca-n diagramele de toamnă
şi norii din fântâni cereşti
cât de curând peste pământ
găleţi pline răstoarnă.
Ardoarea unui vis
A cutezat sa-nfrunte nemurirea
pornind din vatra ţării si până-n infinit
Coloana lui înaintând spre ceruri
e-o Axis Mundi
iar el e temerarul demiurg.
Măiastra lui a străbatut tăria
ducând în lume ardoarea unui vis
sădit în poarta dorului de ţară,
Poarta Sărutului cum el i-a zis
Ferestre mari,ogive ferecate
sunt ochii D-soarei Pogany
ei se vor intreba mereu prin veacuri
ce mâini divine i-or fi zămislit
şi-nfioraţi vor recunoaşte-n dacul
ce i-a creat pe marele Brâncuşi
In vechea Lipscă
Nu prea departe de bătrânul Dom
în vechea şi vestita Lipscă,
la Thomas Kirche,
unde celebra orgă
de secoli
mai răsună încă,
umnbrele noastre îmbrăţişate,
a mea şi-a ta-
printre uimitele tăceri,
din alte neuitate amurguri,
sfielnic vor vibra,
enigme vechi s-or decanta
interogând aducerile-aminte.
Beduini
Am strabatut megând spre Tripoli
spăimântător si nesfârsit deşertul.
Vânt arzător învolbura adeseori
fără hotar nisipul.
Nici palmieri si nici anemicii măslini
nu-i mai vedeam
Nu mai aveam niciun reper,
eram intre nisip şi cer ,
dar l-am simţit mai bine ca oricând
pe Dumnezeu aproape.
Cascada
Niagara
trufaşă işi poartă povara,
de cataracte năvalnic prăvălite
printre stânci,printre roci.
Şuvoaie-mpletite,
un multilingual concert de voci,
antice coruri răspund si-o acompaniază,
în extaz o admiră
cum se arunca,cum spumegă,cum urlă,cum geme
cum cânta,o clipă,vibrând ca vioara.
In jur…..oameni din ale globului extreme,
din locuri unde apa e o “Avis rara”.
De atâta măreţie au uitat de griji,de razboaie,de ură.
Spectacolu-i unic
si magică-i cascada Niagara
De malachite
Elle porte toujours des habits verts
de tons divers :
de jade ou d`emeraude,
tantot pale,tantot fonce
ou de malachite,passé
car le bruit court
qu`il a neige dans la montagne
que les bergers s`en vont
vers la plaine,plus bas.
Nuages en formes elaborees
ramassent des flacons
et les cernent menu,
le vert de la cleriere se fane
Seules tes yeux changent de ton
aujourd`hui comme hier
irradiant,encore et toujours
poesie pure et mystere.
In chihlimbar
Încremenită-n ambră,
o libelulă,şi-a-ntipărit
cu disperată graţie
o ultimă şi dureroasă zbatere
dintr-un îndepărtat sfârşit de mai.
Gingaşul,transparentul strai,
suspinul ei
de secole s-a conservat
şi-acum,într-un muzeu,
pe catifeaua din vitrine
ne- n-încântă clipa şi-o privim
în transparenţele divine
ale-unui chihlimbar superb
cu dulci lumini de miere şi castană.
In doi
Tot căutând
m-am rătăcit curând
printre meridianele mâinii tale
puternică,ocrotitoare,
mă întorcea ades din cale,
când apucam pe-o pantă
care nu ducea nicăieri.
Un semn,o stea,
destinul tău s-a impletit apoi
pentru un timp – cu viaţa mea,
atâtea întretăieri,răspântii noi,
de-atunci tenebrele le-am infruntat
mereu în doi.
Incremenitele monade
Ne cautăm de mii de ani,
cu-nfrigurare scormonim
în fibra
incremenitelor monade.
Săpăm să spulberăm
tenebra
ce şi-a întins aripa fumurie
peste mari pagini de trecut.
Ne regăsim multiplu în balade,
în piatra dăltuitelor torsade,
în seifurile de sub albia de ape,
ce incă ferecate plâng.
Ne-aşteaptă răbdător trecutul,
lacrimă sub pleoape
să-i scoatem orice mărturie,
despre iubirea din adânc.
Întors acasă
Grămezi de tăceri
ce-au bântuit pe-aici toamne si veri
Mă-ntâmpină , se-aştern covor
vechi amintiri chiar din pridvor
Pluteşte în cămară aromă de gutui
şi de sulfină
deşi de-atâta vreme în casă nimeni nu-i
Pe lângă grindă pânze de-a lungul şi de-a latul
legănătoare brâie –
s-au ţesut
fire plăpânde ,ce leagă un îndepărtat trecut
Acum doar ei,paianjenii,sunt martori vii
şi-atunci,……poţi ,oare,firavă pânza lor
să o sfâşii ?
Masca lui George Enescu realizata de Miliţa P.
Moment sublim de abandon,
de degajare,
un timp hipnotic
în care desluşim un sunet de diapazon,
sfânta intrare în durată
dând măştii faţa inspirată
viu retrăind în infinitul
de sub pleoape
orgile cerului natal.
Moment
Preotului Profesor şi poet Th.D.
Îţi pipăi sufletul
claviatura lui o bănuiesc;
aud parcă-n andante
o rugăciune cu-ncărcături cereşti,
pe-aproape simt dogoare
de sfeşnice fierbinţi
scapără viu lumini de candelabre.
Migala firului ţesut în patrafir
o împletesc cu argintul
cădelniţii ce-n legănare fumegând
plimbă încet arome
de vechi răşini orientale.
( din volumul Euritmii )
Noi ce în depărtări trăim
O noapte în mireasma brazilor de-acasă
în liniştea stelară ,deplină,
o noapte-n care să te scalzi în vers
sfinţindu-i mereu rostul
şi-a lui fervoare, de-ambrozie aleasă.
O noapte în care să te abandonezi
şi să visezi
c-un stih al tău
ajuns-a pân-la osiile lumii
O noapte în miresmele de fân
privind in zorii zilei Caraimanul
încredinţat de magi şi de profeţi
că Poezia-şi are locul ei de neclintit în Univers
Ea ne trimite,adeseori, şi nouă
iubirea caldă a mumii
nouă ce-n depărtări trăim mereu îngemănaţi cu ţara
şi cu lacrimile humii
Poetul
În mintea mea, poetul e un far
veghind mereu
asupra întinderilor vieţii
privind atent,neobosit
la fulgerele de lumini
cum taie noaptea,ca un laser în felii.
Locuitor pe Terra
pătrunde-adesea printre galaxii
şi-alege din retortele cereşti
doar chintesenţe.
Pe chipul lui atâtea măşti şi-atâtea curcubee…..
Punct de contraste şi idei,
un chip de plenitudine umană
pe care gânduri prometeice-ncolţesc
în ample cavalcade vesperale.
Văd de aceea în el,pe rând:
un bazileu
sau un aed,
un retor sau tribun
oric\nd atent la soarta omenirii.
Doar el cu lira sa ar mai putea
s-aprindă iar lumina,idealul
şi soarele în noi.
Postum
lui George Enescu
Se zbuciumă de milenii talazuri
La Pontul Euxin
Topite-n conştiinţă,adânci trăiri
Renasc pe,portative,
Vin ca din vis şi depărtări
acorduri
ivite în VOX MARIS
sublim poem simfonic,
de creator tulburător destin.
Sub dalta unui creator
Aud adeseori pe cei din jur
spunând ritos
că piatra-i mută.
Dar nu e drept !
de ştii să o asculţi
ea ca o alăută cântă.
Iar alteori,
când dalta artistului
monada timpului,fraged hotar,străpunge,
smerit şi-nfiorat
granitul freamătă-n adânc
şi-adeseori,chiar plânge.
Ţestoasa
Când s-a întors din lungul său voiaj
l-a-ntâmpinat lângă bazin
bătrâna lui ţestoasă
pe care într-o întunecată zi ploioasă
o cumpărase din talcioc.
I se fixase-n carapace,ca-ntr-un răboj,
tot timpul trist,
cât a lipsit stăpânul ei de-acasă.
Toţi o ştiau în cartier
şi peste porţi o praştie
îi trimetea bucăţi de plumb şi pietre.
Le resimţea brutal izbind în carapace
dar răbdător le suporta
pornea către verandă,
cu gâtu-ntins se-adăpostea
sub un tufis de izmă,
unde-ascultase alteori
cum se revarsă din arcuş
minuni de melodii şi tonuri.
Poate şi voi aţi cunoscut
bazinul,curtea,casa sau poteca
unde-a trăit ţestoasa
cu numele Seneca .
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
