“Există, oare, viaţă înainte de moarte ?”
(inscripţie pe un zid din Londonderry)
nu mi se dă şansa răstignirii
pentru ceva: nici măcar pentru
mine
doar o durere atroce şi absurdă:
aiurarea durerii
atâta indiferenţă şi ură – plouă
torenţial – peste toate drumurile – pe care mi s-a spus că
voi întâlni lumină – şi
izbăvire
legat burduf – de
păcate – mi-ai luat dreptul de a-Ţi
respira cerurile
nu meritam atâta osteneală: un iad
întreg – pentru propria-mi
folosinţă
câtă înduioşătoare grijă – pe acest
Dumnezeu: nu cumva să sufăr
mai puţin cu vreo durere – decât
toţi demonii vechimii la un loc – decât
El însuşi – învechitul în rele
nu mă poţi obliga – părtaş să fiu
la istoria Ta – putrezind
de păcate – pe-o planetă-n ruină
întârziată – pustie
nu Te pot
înţelege – în toată măreţia
cosmică – a crimelor
Tale – dumnezeieşti
leapădă-Te de mine – Doamne
şi lasă-mă să pier – scheunând în
ungherul meu – dar nu
sufocat de imensa povară – a
Templului Tău de tâlhari – de
toată inconştienţa nebună- pe care-ai clădit-o – numind-o
Sfânta Creaţie
altfel – mă voi îndoi că există
viaţă înainte de
moarte
*
Războinic înfrânt
am trecut peste ape – am fulgerat
deasupra capetelor de neamuri obosite – săbii
am smuls paznicelor flăcări – Potirul
Graal
dar în zadar ostenesc la rima – care să
dezmorţească – să facă să lunece – în
Cuvânt – buzele
Sfinxului
războinic înfrânt – mă dăruiesc
înapoi – dezmăţului
uluitor – al
Oglinzilor
Floarea se deschide
fără să-ntrebe pe nimeni
floarea se deschide
poate-a auzit un ceas:
Dumnezeu îl ţine
ascuns – doar
florilor – bătând
Bilanţ
n-am asuprit – şi n-accept – decât spre Dumnezeu
îngenuncherea
pe cine m-a împins să cad – nu-l iert: prea scurtă-i viaţa – s-o priveşti
îndatorat mocirlei
nu am lovit de câte ori puteam: e bine – doar aşa
nu mi-e frică de un capăt prea scurt al puterii
slab poţi să fii – uneori – cât mai
rar: ticălos
niciodată
cine greşeşte din credinţă- nu
greşeşte – dar când el
ager – şi-a cântărit grijuliu – bunătatea – deja
simt neplăcut pe obraz- încleiate a moarte
balele Iudei
nu la mormânt aştept să-mi vină oameni – nici
de sus – apoase lacrimi să mă stropească
sub pământ
aş vrea – ca otrava cea bună – care
asmute-n plumb – răutatea şi
măreţia divină a aurului – de neoprit
să pătrund – prin ureche – ori
minte – sau ca sfânta muzică însăşi: în sufletul celor
puţini – dar aleşi întru Duh – care-mi citesc
fiece epitaf: versul smuls
din rărunchii durerilor mele
cu patimă
trecute
doar aşa mi-ar fi dat – în vecie – să
obţin un prim armistiţiu – cu
Dumnezeu
Calvarul perpetuu
Şuieră bici – plesnesc măscări:
Şuvoiul scârnăviei
Se scurge în bulbuci pe nări-
E vremea nebuniei
Degeaba ai urla – o -Hriste –
Toţi ar aplauda:
“ce autentic eşti – artiste!”
smintiţii ar striga
Tu singur stai în Crucea Căii:
Tâlharii-au adormit –
Cel de la stânga-n somn vorbeşte
În dreapta – s-a golit
Cuminte – Iuda-n ştreang priveşte
Duios spre faţa Ta:
În ochii-i morţi lumina creşte –
Ar vrea a Te-ajuta
Hristoase – Iuda Te mai vede
Doar el îţi dă suspin –
Nu ca pe Dumnezeu Te-ar crede:
Barem ca pe-un vecin
Dar Iuda-i ţintuit ruşinii –
Acum vin numai clovni
Daţi peste cap prin faţa Crucii
‘Şi zic”onorabili domni”
În bâlciul sumbrelor pretenţii
Şi-n timpii care vin
Orăcăie târâş invenţii
De crimă şi de chin
Trădarea-i divă de saloane
Piţigăind Golgote –
Varava dă autografe
Casapii-ucid pe note
*
Şi tot ferindu-mă de zoaie
De frigul mahala –
Mă pomenesc gonit din oaie –
Coleg pe Crucea Ta
Hristos al Apocalipsei
Suflarea Ţi se curmă – şi ochii Tăi holbaţi
Văd cum călăii lumii cosesc dârzi şi-ncruntaţi
“Cât sânge vreţi din cruce?”- pari a-ntreba mereu
Şi nimeni nu-ţi răspunde – şi ceasu-i tot mai greu
Din horcăitul cosmic – bulbuci de epoci ies
Dar veacul crimei creşte – şi-i noapte tot mai des
Hristosul cască-a moarte – un peşte sufocat
Dar nimeni nu se-ndură - şi ceasurile-au stat
Stingheră – pe un munte – s-a fost uitat o cruce
Dar nu mai este nimeni – spre pisc – spre ea – să urce:
Acolo unde-i lemnul de-a curmeziş pe lemn
Că pagina se-ntoarce – o stea e pusă semn
(LVII))Râvnesc o lume scoasă de sub stele -
Sub tirania cântului de harfă!
Rotindu-se-n lumină şi-n tăcere,
Mărturisind senin - închisă-n larvă.
Iar pelerinul gând, să nu-şi tocească
Toiagul, în căutare de himere:
Din toate, cu orice să-şi logodească
Fierbinte jind, ori licăriri stinghere;
Iar moartea fie catifea de-uitare
A unei foste râvne - una nouă,
Chiar mai aprinsă, luându-şi loc în zare,
Îmbietoare mult - vibrând de rouă…
Şi tot aşa, din cer în cer, cărare
Să fie spre-Empireul deschis nouă!.
Catrenele disperării
zei goi - de piatră - măcinaţi
de lepra vremii - speriaţi
degeaba sunt havuze-n parcuri
toţi zeii sunt vânaţi de arcuri
infern - memoria ciunteşte
-n reci tortùri - măcelăreşte
nu mai văd zei - doar bufniţi strigă
toate-n grădină stau să frigă
femele demoni - aripi albe
jucau oglinzi şi ceruri salbe -
dar etalând lumini şi frângeri
jucau atât de prost pe îngeri…
zei goi - de piatră - măcinaţi
de lepra vremii - speriaţi…
mi-e frig în focul de infern :
sunt mii de-oglinzi - şi-un Orb Etern
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
