PRECUM HOMER….
Când copleşit de-un tandru frig
şi de celule răzvrătite
însumi de mine-o să mă-nving
urmând cărări introvertite
.
când vioriu o să-nfloresc
fără cusur, fără rugine
voi cere fără să cerşesc
nădăjduind că se cuvine
.
sub orizontul efemer
a-mi şterge umbra de contur
orbecăind precum Homer
prin labirintul cel mai pur…
.
.
pe mine însumi să mă-nving
mă voi porni atunci să ning…
———————————————-
NINSORI PE MENINGE
Nu-i singur acel ce învinge
fantoma de frig din cuvânt
rebele ninsori pe meninge
potcoave-azvârlite în vânt
.
nu-i sânge să nu clocotească
la roua speranţei din bob
nici tâmplă dorind să albească
cioplind geometrii dintr-un ciob.
.
Cuvinte – ninsori să aştearnă
duium pe suflet şi-n gând
când sita stă gata să cearnă
pământ din pământul ce sunt…
.
.
fantoma de frig din cuvânt
zvârlită-i pe coame de vânt…
——————————————–
RUGĂCIUNE
Fie să nu mă tămădui-tămăduiesc
de harul ceresc
să nu mă mai simt navigând
singură într-o barcă
leoarcă de vise de parcă
mi-ar fi izvorât ape vii din urechi
şi-aş călca peste valuri
ca pe spinări de dacice dealuri,
îngânând un (des)cânt
cu rădăcini în pământul cel sfânt.
.
Albastrul halou
să mă înconjoare
ca pe fecioare atunci când visez
că alăptez duhul frumosului
şi al miraculosului,
că alăptez pe Însuşi Mesia
pogorându-se în chiar Poesia
cea pe care de când m-am ivit
o iubesc
în Numele Tatălui nostru Ceresc.
.
Poezia – fărâmă de pâine şi vin
în Numele Tatălui şi al Fiului
şi-al Sfântului Duh,
Amin.
————————————————–
CRUG
Îmi aţipesc toţi greierii în sân
robiţi de taină şi de molcom cântec
e prea rotund prezentul să-l amân
şi să-mi alung simţirile din pântec.
.
Să nasc aş vrea, din dragoste plămadă
Hyperioni strălucitori, fecunzi
nemuritori când anii stau să-mi cadă
hlamidă peste umerii plăpânzi.
.
Şi ascultând al timpului meu bucium
să dăruiesc, statornică, supusă,
Lăuntrica mea cumpănă de zbucium
de mreaja apei să mă las sedusă.
.
Şi limpezind veşmântul cu lavanda
sărată din ţărâna obrindită
vreau unei mănăstiri să-i fiu ofranda
ca Ana lui Manole înzidită…
——————————————————
PREŢUL NEMURIRII
Cobori din vis ca din străveche rună
cum ochiul de Luceafăr luminează
întreagă bolta de simţire trează
şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.
.
Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve
cutreierând adâncuri răcoroase
şi te-nsoţesc ondine luminoase
născute chiar dintr-ale apei seve.
.
Se risipesc în urmă tulburi, nouri
şi zvonuri de daimonic frig – hlamidă
desăvârşesc privirea ta lividă
şi blânde se aud pe rând, ecouri;
.
Te rătăceşti fecund în somnul Firii
străluminând o lume fără seamăn
alături de Hyperionul geamăn
născând u vis cu preţul nemuririi.
——————————————————-
RÂS ÎN FLĂCĂRI
Mai viu ca niciodată e timpu-n al meu trup;
Desculţ – aleargă slobod, mă tot visez oprindu-l.
Cândva, ademenită, nutream să mă strecor
şi marginea să-i aflu întocmai presimţindu-l.
.
Ca un aluat năvalnic dospeşte-n mine Timpul
şi nu mă-ncumet încă să-l torn în forme noi;
să mă găsească nudă, cu braţele desculţe
mlădiţă fără aripi, copac fără altoi…
.
Şi tot mai desfrunzită de-atâta râs în flăcări
ciopli-voi pe-ndelete secunda – lemn de rug –
la judecata dreaptă să-mi car în spate morţii
şi ca o stea polară să mă cufund în Crug…
——————————————————————–
PÂNĂ LACRIMA DĂ-N SÂNGE
Ia cuvântul şi-l cuvântă
până lacrima se zvântă.
.
Ia tăcerea şi o tace
lacrima când nu-ţi dă pace;
.
Ţipătul durerii-l ţipă
lacrima când se-nfiripă.
.
Ia o ciutură şi-o varsă
lacrima când este arsă,
.
cu zăpadă albă ninge
până lacrima se stinge.
.
Scurge-ţi ochiul de albeaţă
până lacrima îngheaţă.
.
Ia un vis şi-l răstigneşte
până sângele ţâşneşte.
.
Ia o lacrimă şi-o plânge
până lacrima dă-n sânge
.
cu Isus pe cruce suie
sângele să-l baţi n cuie….
————————————————-
FAPTELE MÂINILOR
Faptele mâinilor mele,
bune, rele,
mi le despică securea,
surcele…
.
Faptele inimii mele
sunt aidoma unor
năvalnice iele…
.
Faptele paşilor mei
sunt aidoma cailor
fără de şei…
.
Căile bune sau rele
pe unde-au umblat
picioarele mele
sunt presărate cu aşchii de stele…
.
Faptele ochilor mei,
funigei…
SPAŢIU DE ÎNSTRĂINARE
Închipuirile mele dansând
alborada, cadril, rigaudon,
într-o dulce triadă;
ochii mei mustră covorul orange,
mustră plafonul, fotoliul comod şi vitrinele
din care-mi surâd
îngeri destui – niciodată.
.
Dovadă că suntem acasă
-pereţii aceştia aerieni –
sprijiniţi de-ntrebări răsucite,
semne întoarse de interogaţie.
.
Spaţiul subit de înstrăinare,
de abandon absolut,
câtă vreme?
.
Persuasivă – magia tăcerii izbindu-se blând
de adoraţia mea pentru Tine.
Neprihănirea pe care nu putem împărţi deopotrivă,
subit sprijiniţi de lumina aprinzându-se singură
şi ca o premeditată trădare,
fuga, izgonirea din spaţiul acesta precar
pe când cuvintele mele se-ntorc îndărăt,
pe un poem sfâşiat
revendicând inefabilul…
————————————————————
RITUALUL TĂCERII
Înserarea ne adulmeca prin vitralii.
Oficiam ritualul tăcerii.
Amintirea se strecurase tiptil pe sub uşă.
Prezentul se estompa simţitor în oglinzi.
Aveam trupuri fosforescente, fierbinţi,
Însingurarea ne istovise cu-ncetul.
.
Stăteam în fotolii ca-n strane de fildeş,
neştiutori de sinele nostru uimit.
Pielea ne era tatuată în caractere chirilice.
.
Lăsasem în voia noaptea să ne adaste,
să ne întrepătrundă.
Li Mingqiang interpreta la pian
Cinci cântece din provincia Yunnan,
noi o vedeam întraievea pe Fata din Fada
urmându-şi tăcută iubitul.
.
Devenisem albi din pricina întunericului.
.
Stelele ne dojeneau rând pe rând
pentru pudica noastră lumină lăuntrică,
sufletele se mistuiau covârşite
de încărcături indicibile.
.
Un înger trecea grăbit prin încăpere…
——————————————————
MYSTERION
Am vârsta de miere a primului zeu
zămislit în proprii viscere.
Tot mai adesea văd lucruri cu mintea
şi văd cuvinte
îmbulzindu-se, nesăţioase,
trăgând la galere,
mişunând prin (văz)duh
orbindu-mă cu esenţa lor
evanescentă…
Îmi rememorez viitorul
familiar ca şi moartea
aidoma unei gândiri profunde
care insidios se întrupă…
*
…Tot mai adesea văd lucruri cu mintea,
văd arcul meu de triumf, piramida,
papirus ascuns în firida
lăuntrului cel zgribulit
ca moaştele unei măicuţe
îngropate în zidul de schit.
Văd orga mea de lumină
văd clipa barbară a dulcelui mir
oglinda în care mă mir ce
frumoasă-am rămas ca o Circe
ademenind cu oceanul de jind
pe blândul Ulise.
.
Văd limpede tot mai ades
un dans mlădios de rusalcă
vulpea ascunsă sub haină
cea care-n taină îmi cere o halcă.
.
Văd urma lăsată-n adânc, la oblânc,
lumea de semne
pe care nu mă mai satur, pesemne,
s-o aflu, s-o ştiu, s-o îndur,
cu ochiul micit să o fur,
sperând s-o înviu
oricât de târziu,
oricât de târziu…
*
…oglinda în care mă mir ce
frumoasă-am rămas ca o Circe
ademenind cu oceanul de jind,
cu orbul nesaţiu al veşnic flămândului..
.
De numele meu, în fiece zi
plănuiesc o desprindere
o evadare, o (dez)locuire;
sângele-mi cere o jertfă,
mereu altă jertfă, mereu,
şi eu simt că nu mai sunt eu
cea plină de temeri şi şovăire
.
de parcă m-aş desprinde cu greu
din şoldul tău roditor, fericire,
jinduind spre o liberă
şi nebănuită de nimeni,
alcătuire…
*
…Mă sprijin cu tâmpla de umărul casei.
Timpul murit reînvie cu forţa desăvârşirii
un Buddha de piatră şi unul de lemn
femei pe fotoliu,
numeroase icoane pe sticle de manufactură
(zone de ceaţă din care se iscă lumea vizibilă),
emailuri turcoaz.
.
Peisage en plain air:
înţelept călare pe câine,
colibe-n pădure, farfurie cu mere şi linguri de lemn,
ferecătură de carte
coloranţi vegetali pretutindeni.
.
Un covor din Şiraz sortit rugăciunii,
tufănele şi creasta cocoşului, o magnolie,
Teiul Doamnei, evantaie de fildeş,
grup de broaşte ţestoase.
Un han părăsit cu un scrânciob,
un cimitir tătărăsc şi – absentă –
culegătoarea de morcovi.
.
La Bărăţie – recitativ de Rozariu,
prilej nimerit de spovadă.
*
…Peisage en plain air:
Însăşi tăcerea, înscriindu-mi obrazul,
câtă risipă!
.
Tot mai adesea văd lucruri cu mintea
şi văd cuvinte.
——————————————————
INIMA – STEA PRĂBUŞITĂ
Inima mea
stea prăbuşită-n fântână.
Vino de bea
apa cu miros de zână.
Limpedea stea
ca o aprinsă ninsoare
muguri dădea
floare de miere şi sare.
Tare n-aş vrea
să risipesc în vâltoare
inima mea
clopot cu limbă de soare…
Vino de bea
apa cu miros de zână;
Inima mea
stea cuibărind în fântână…
.
Mută-te-n ea
cum te-ai muta într-o casă
albă de nea
unde pereţii se lasă.
Zid fără porţi
unde e luna stăpână
trasă la sorţi
când dimineaţa se-ngână.
Vino de bea
apa cu miros de zână…
*
——————————————-
TĂRÂM FĂRĂ UMBRE
Dor de senin
nu mai ascult passacaglii
pasărea spin
sparge cu ciocul vitralii.
Hălăduind
spre un târâm fără umbre
ca nefiind
moartea să nu mă adumbre.
.
Parc-a fost ieri
singură-n propria nuntă
spre nicăieri
astăzi mai sunt doar o suntă.
Pasărea spin
sparge cu ciocul vitralii
dor de senin
nu mai ascult passacaglii…
.
Foştii fiind
ani peste ani se adună
spaţiu de jind
singurătăţi împreună.
Numai iubind
sunt pentru toate imună
neguri albind
calc peste ciob de vitralii
dor de senin
vreau să ascult pasacaglii…
*
————————————————-
RAIUL DIN RAI
Lună-n declin
iarăşi mă simt singurată.
Murmură-mi lin
cornul cel tainic de fată.
Raiul din rai
doar cu privirea-l mai cată
o, Adonai!
rogu-te singura dată.
.
Adu-mi-l cald
adu-mi-l, adu-mi-l seara
ca un herald
fruntea să-i rezeme tiara.
O, Adonai!
Rogu-te singura dată
raiul din rai
doar cu privirea-l mai cată.
.
Murgule, hai,
îndepărtează-te iute
jar dacă n-ai
muşcă-ţi din carne şi du-te!
Stele să-mi smulgi
fie şi din rădăcină
flori de ciulin
cadă pe fruntea-nstelată
lună-n declin
iarăşi mă simt singurată…
*
————————————————
NU MI-A RĂMAS DECÂT
Secundele-mi ţâşnesc din unghii moi
şi-mi cresc minutele de-argint în plete
atunci de ce mi-s anii tot mai goi
de parcă lupi mă hăituiesc în cete?
.
De ce mi-e iarnă când e vară-n toi
şi mi-e cumplit de frig în primăvară
iar crengi uscate fără de altoi
mă-mbrăţişează şi mă înconjoară?
.
Mi-e sufletul surpat şi năruit
statura mai smerită, mai firavă;
nimic nu mai iubesc din ce-am iubit
şi-mi creşte grâu din inima bolnavă.
.
Când aerul se clatină uşor
şi tot pământul-mi fuge sub călcâie;
nu mi-a rămas decât să mă-nfior
să urc pe cruce să mă bat în cuie…
*
——————————————————-
ALT FEL DE A ÎNVINGE
Ca pruncul nenăscut în sân de fată
stau cuibărit în pântec de cuvânt;
sunt pofticios să mă mai nasc o dată
cuţitul vieţii-n moarte să-l împlânt.
.
Iar când voi reveni cu-adevărat
am să mă scutur mai întâi de rouă
ca să-mi rămână sufletul curat
pentru o viaţă şi o moarte nouă.
.
Privind atunci cum totu-n jur se stinge
şi cum se surpă-ntreg nimicul frânt
am să-mi aleg un alt fel de-a învinge
precum în cer aşa şi pe pământ…
*
——————————————————–
AIDOMA LOR
Moto:
„El începe cu sine
şi sfârşeşte cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură.”
.
Se desprinsese de lucruri deja.
şi l-am văzut cum se-nălţa
se-nălţa
în timp ce în pământ cobora.
Eu l-am văzut înviind în timp ce murea.
.
Ş-am văzut cum din cuvânt
se năştea, nemurea,
l-am văzut cum
cu ochii-nchişi ne privea.
.
Îngerii îl dezmierdau,
îl priveau drăgăstos
şi cum de atâta privire
îl durea sufletul până la os.
Îl ridicau de subţiori
până la nori, zicând:
-Bate din aripi şi zbori!
.
Se făcuse aidoma lor
Înger
şi blond
şi zburător…
————————————————-
PÂNĂ-N FAPT DE ÎNSERARE
Moto:
„Vino repede de tot
nici să mor nu ştiu să pot
duce-mă şi dulce-mă
naşte-mă şi moare-mă.”
.
Doamne, priveşte,
moartea nu mi se potriveşte.
Nu mi se potriveşte, bunăoară
nici statul nemişcat la orizontală.
Când o fi Doamne să mor,
fă să fie lin, uşor,
până-n fapt de înserare
să rămân drept în picioare.
.
Iar în fapt de noapte-adâncă
să rămân un stei, o stâncă.
Doamne, ascultă ruga mea,
pironeşte-mă de-o stea
şi la mâini şi la picioare,
spânzură-mă de ninsoare!
*
————————————————
RĂMÂNE-VA, ERESUL…
Atâtea membre în Cuvânt!
şi stavilă să pun, nu voi, poete!
Mai bine să le rostui în (des)cânt
prin vâlvora secundei să mă-mbete…
.
Să fie Doamne-acesta un păcat?
Râvnitul gând de a le-mpărtăşi?
Atunci, Tu pune tainicul lăcat
ca nimeni să le poată tălcui…
.
Nelămurit rămâne-va eresul
acelor vorbe aduse drept prinos
Doar muzica le tulbure-nţelesul
că doare de la suflet pân’ la os!
*
———————————————-
DE MOARTE, CA DE NUNTĂ
Eu totuşi iar mă tem de clipa cruntă
şi-mi pregătesc de moarte ca de nuntă.
Şi mă gătesc de ultimul festin
cu pâine sfântă şi-un potir cu vin…
.
Tocmesc apoi nuntaşii în răsfăţ
şi îi poftesc pe toţi la un ospăţ,
în aşteptare îndărătul porţii
să-nvăţ cu-ncetul alfabetul morţii.
.
Doar sfinţi părinţii înşişi ne învaţă
că moartea asta e un ciob de viaţă.
E ca un fulger, o străluminare
un punct de foc în infinita zare.
.
Şi iar devin a gândurilor slugă
şi-s pentru voi – acoperiş de rugă…
14 iulie 2008
Ziua Naţională a Franţei
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
