Iubiţi-i, de se poate,pe masură
Dacă-n aceste vremuri sunt pe lume
Îngeri din cer care-şi mai zic poeţi
Nu-i alungaţi ! Vor îngheţa în brume
Doar ei petrec în lume fluturii nămeţi.
Nu-i obligaţi să-şi capete renume
Şi nu le-nchideţi calea de drumeţi
Şi nu-i mai judecaţi dupa costume
Au fost şi ei cândva superbi la preţ…
Cinstiţi-i , de se poate , pe masură !
Mai învăţaţi şi voi ce este-un vis
Lângă tristeţile ce le îndură
Când ochiul lor spre sfere e deschis !
Ei vin cu pieptul gol, fără armură
Trecând grăbiţi pe sensul interzis.
Cu Marc Chagall…
Cu Marc Chagall în zbor fantast
În aer liberi şi în flori
Uimiri din ochiu-atât de cast
Alunecaţi peste viori…
În redingotă – tandru fast –
Pendulă , peşte şi culori
Cu Marc Chagall în zbor fantast
În aer liberi şi în flori
Memorii dintr-un spaţiu vast
Fără de ţărmuri, spre candori
Lumina magică , contrast
Si-atâţia îngeri dezertori .
Cu Marc Chagall în zbor fantast …
Lemn de fluier…
Lemn de fluier ,lemn de roată
Lemn de cruce, lemn destin,
Lunec braţul ne-mpăcată
Peste braţul tău străin.
Şi mă simt şi vinovată
Ca păcatu-nfipt in crin;
Lemn de fluier ,lemn de roată
Lemn de cruce , lemn destin …
Poate îmi vei fi odată
Despărţire de-acest spleen
Şi în pacea –ţi ferecata
O să dorm şi eu deplin…
Lemn de fluier, lemn de roată…
Lethe…
Şi poate numai râul Lethe
Ne va purta într-un târziu
Neştiutori prin altă sete,
Cu sufletul de ieri pustiu.
Şi ne vor aştepta , şirete
Icoanele din alibiu ,
Dar poate numai râul Lethe
Ne va purta într-un târziu…
Încercuit ca-ntr-o pecete
Doar nesupusul dor, zurliu,
Să joace vechi marionete
Prin alt decor de roşu viu…
Şi poate numai râul Lethe…
PE-ATÂTEA CĂI ÎNVOLBURATE
Fiului meu,Octav
Pe lumea asta să laşi semn
Ca o lumină ce străbate
Şi taie cercuri într-un lemn
Atât cât viaţa-n el se zbate!
Un crez să ai şi să fii demn
- Tulpinile nu sunt curbate –
Pe lumea asta să laşi semn
Ca o lumină ce străbate…
Din suferinţă creşti îndemn
Oricât vin mările-agitate;
Lupta ţi-a fost deplin însemn
Pe-atâtea căi învolburate
Pe lumea asta să laşi semn!
BACOVIANĂ
Mă arde-o rană
Contemporană
Spaimă începută
Şi nemaiştiută.
Şi dintr-o parte
Susură moarte.
Ea vine curgând
Prin sânge pulsând
Şi-al meu înţeles
Se tânguie-ades.
Creanga mea verde
Norul mi-o pierde.
Trăim, mai trăim
Crucea heruvim
E veacu-ngrozit
De ceaţă cernit
În sfera de foc
Nu avem un loc.
Tristul iarmaroc
Provoacă la joc
Cu pierdere-n carte
Spre morile sparte.
Valul încă bate
Tăcere-n cetate.
Şi totuşi Cuvântul
Mă strigă, Preasfîntul!
Dincolo de-o rană
Contemporană…
PSEUDOBALADĂ
Mai turnaţi-mi în pahare
Limpezimi crepusculare!
Mi s-au dus pe spânzurate
Vieţile-mi, la jumătate…
Prin surâsul Giocondei
Ars-au râurile frondei
Şi-am crezut că este vis
Când pe moarte eu am scris
Cu majuscule carate
Că la mine nu străbate.
Dar în ceştile de ceai
Lăsa veşnic putregai
Dulce-amar sau gust de lut
Din uitatul început…
Mai turnaţi-mi peste vis
Răzvrătirea lui Narcis!
Mai turnaţi-mi peste moarte
Lacrima din ciuturi sparte!
Poate cad în somnul clar
Ce mă cheamă tot avar
Când sub scutul putrezit
Moartea-i limpeziş albit…
VISEZ PĂDURI
Visez păduri în care să m-afund
Ca-ntr-o iubire mare, de jertfire
Să pot uita de mine şi de fire
Să pot dormi în linişte, profund…
Şi să mă pierd total ca-ntr-o neştire
S-ajung cumva la soare, pe un prund…
Visez păduri în care să m-afund
Ca-ntr-o iubire mare, de jertfire…
Să nu mai am de cine să m-ascund
Să pot să fiu în voie împlinire
Să nu mai mi se pară nălucire
Chiar gândul meu de pace şi rotund.
Visez păduri în care să m-afund…
ZADARNIC MAI EVOC
Atâta pace-n sufletu-mi boem
Acelaşi înger între noi coboară
Umbrită iarăşi încă te mai chem
Izbăvitor iubind ca prima oară
Nectarul vechi din cupe sparte-l bem
Decoru-acela-i umbră pe comoară;
Atâta pace-n sufletu-mi boem
Acelaşi înger între noi coboară.
Străina clipă timpul ni-l devoră
Dorul apus în stea de peregrin
Înlănţuit cum ielele-ntr-o horă
Se-ntoarce ca un oaspete străin.
Degeaba-n amintiri te mai aştept
Zadarnic mai evoc acordul stins
Tristeţea mi-a rămas în piept
Iar peste noi cu despărţiri a nins…
DOAR STELEI MELE MĂ ÎNCHIN
Doar stelei mele mă închin
Cu plecăciune de nespus
Şi beau paharul cu mied plin
Ce îngerul mi l-a adus…
E miedul chiar augustul vin
- Miraj de timp ce n-a apus –
Doar stelei mele mă închin
Cu plecăciune de nespus…
Respir doar aurul divin
Dinspre Olimp şi de mai sus
Acolo Graţii mă susţin
Mult prea frumos şi prea presus
Doar stelei mele mă închin…
De ce mor poeţii singuri?
Iată! – am zis – iată-mi căderea!
Tu încă mai priveai în gol
Aşteptând parcă un sol
Atât de imaginar, încât
Ţi-era frig, ţi-era urât.
Nu vedeai căderea mea
Chiar aici, după perdea.
De ce mor poeţii singuri
Niciodată sus, în ringuri?
Mor aici, chiar lângă noi…
Plângi amarnic, îi desfoi
Până-i vezi cu aripi moi:
Nu ştiu drumul înapoi…
Iată! – am zis – iată-mi căderea !
Nu te vedeam, nu mă vedeai nicăierea…
Ce singuri mor poeţii, Doamne, ce singuri!
Purtară ei, pe-acest pământ,
Armuri străine, trist veşmânt…
Tainic, osânditul Socrate
Iată, mărturisesc
Că-mi trăiesc singurătatea
Ce-mi cântă cântecul biruinţei
Să-l audă toată cetatea…
Biografia mea nepereche
-Utopie, peregrin din carta cea veche-
Scursă e în vopseluri levantine
Spre continente libertine…
Iată, risipită în pulberi
Viaţa mea – vis la curtea candorii -
Părea că mă poartă pe-un mirabil covor
În ţinutul splendorii
Unde mă aştepta tainic osânditul Socrate
Răspunzând întrebărilor mele adevărate…
Dar, iată, acum tandră, izgonită din mit
Ştiu sigur, depun mărturie, m-am trădat, m-am minţit…
Şi-acum, prea târziu, sincopat mă întorc
Răpită de teroarea iubirii pierdute;
Orbii mei ochi văd bine lumina ce-o torc
Şi viaţa mea dusă pe străinele plute…
Mi-a mai rămas un rest de romantică istorie
Şi-o baghetă magică cu care-aş putea dirija o orchestră
Un son sideral dintr-o geografie iluzorie
Eu pedepsind, eu ucisă Clitemnestră…
Vai, clipa retrospectivei în care
Vezi dilatat Olimpul Iubirii
Şi sufletul tău cum încet şi singur dispare!…
Şi-acum încotro, geamănul meu şi-al risipirii?
IZBĂVITOR IUBIND…
Dar este Dumnezeu, când se coboară
Atâta pace-n sufletu-mi poem
Şi-atunci, ca şi vrăjită, eu te chem
Izbăvitor iubind ca-ntâia oară.
Şi-aş vrea, nectaru-acesta să îl bem
Într-un decor râvnit – a câta oară? –
Când rănile în piept să nu mai doară
- Eternităţi unite-ntr-un tandem -…
Dar simt un monstru tainic cum devoră
Iubirea noastră -căpitan la proră-
Ce ne purta tot dorul peregrin …
Şi-atunci, mă-nchin, cum Bachus, la un vin
Şi-nchipui casa noastră-ntr-o enclavă
Şi eu, de dorul tău, de tot bolnavă …
PE CARE CĂI
Răni, lacrimi aprinse
Spaime şi gânduri învinse
Răspuns, nerăspuns
Vârste în ceasul ascuns …
Deplinul închide la fel
Sorţile humii-n inel;
Din gânduri-cetate
Câte şi unde-s aflate?
Pe care căi poartă
Ora vieţile mele?
Peste vămi, peste soartă,
Eu trec între stele.
CEVA DEMONIC E-N OGLINZI…
Ceva demonic e-n oglinzi
Şi parcă ţi se ia o vamă
Şi-ai vrea din ele să desprinzi
Un chip ce nu se mai destramă.
De unde oare să cuprinzi
Imagini ca-ntr-o panoramă?
Ceva demonic e-n oglinzi
Şi parcă ţi se ia o vamă …
Retrospectiv vrei să colinzi
Calea bătută în aramă
În van arcadele întinzi
Peste un timp ce te recheamă.
Ceva demonic e-n oglinzi …
SINGUR SUB A SA TORTURĂ
Cela ce-mbracă forma pură
A dragostei, într-o minciună
Şi tăinuieşte sub glazură
Licorile de mătrăgună
Va resimţi, cândva în gură
Amarul gust cum se adună
Cela ce-mbracă forma pură
A dragostei, într-o minciună …
Prea singur sub a sa tortură
Va mai vedea cum se răzbună
Chiar sufletul lovit de ură.
Şi-nfrigurat, ca-ntr-o furtună
E-acel ce-mbracă forma pură …
O sferă mă va fi cerut
Tărâmul meu era pierdut
Şi eu umblam decapitat
Sau poate nu eram născut
Sau poate alb încoronat…
Oare norocul meu durut
Va reveni la ceas prădat?
Tărâmul meu era pierdut.
Şi eu umblam decapitat.
O sferă mă va fi cerut
Neoglindită – am aflat –
Şi nu aveam măcar un scut
S-acopăr numele strigat
Când ţărmul meu era pierdut …
UITATĂ FI-VA PRECUM TOATE
A mea rochie-ntr-o vreme
Va fi a nimănui, sau poate
Prinsă-ntr-un cuier, de cleme
Uitată fi-va precum toate …
Nu va şti pe cin’ să cheme …
Sau careva cândva va scoate
A mea rochie-ntr-o vreme
S-o poarte cineva, sau poate …
Va şti oare ce dileme
Şi ce ţinea-n captivitate
Acea fată de poeme
Zeiţă în singurătate
A mea rochie-ntr-o vreme?
ÎNTR-UN ORAŞ MODERN
Visez într-un oraş modern
Cu cimitire-n verticală
Ce mă apasă greu pe stern
Aici respir cum într-o cală.
Nu se trăieşte decât tern
Ca într-o lume abisală;
Respir într-un oraş modern
Cu cimitire-n verticală …
Aici un zid nu e etern
Orice-ntâmplare e banală …
Numai în sat copacii-şi cern
Coroana lor atemporală
Mă sting într-un oraş modern.
PRIVESC LA STAMPE
Privesc şi iar privesc la stampe
Un sunet încă mai străbate
Pe sub lumina unei lampe
Un gând din vieţile uitate …
Cu clipa se deschid iar clampe
Spre nişte lumi aristocrate
Privesc şi iar privesc la stampe …
Un sunet inca mai străbate.
Ca în luminile de rampe
Lin se animă sub brocate
Erori lăuntrice.cum trampe
Demult uitate, ignorate …
Privesc şi iar privesc la stampe.
O, CÂT DE REPEDE TRECE
O, cât de repede trece
Surâsul acesta subţire,
Vara de-odată în rece
Pasul meu în nicăire …
Cine şi când să se-aplece
Spre firul de iarbă, uimire?
O, cât de repede trece
Surâsul acesta subţire!
Clipe uitate, pribege
Pierduta într-o regăsire
Ochi şi popas – zodiece -
Şi seara din urmă – undire -
O, cât de repede trece!
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
