EVANGHELIA a V-a
microantologie de poezie
PREFAŢĂ
N-am aflat încă multe
ce-am aflat sunt lucruri mărunte
ce n-am înţeles este de ce niciodată
nu mă satur cu viaţa ce mi-a fost dată
de ce bănuiala mă roade mereu
că Timpul acesta nu este al meu
şi Locul în care trăiesc şi aştept ca să mor
îmi este străin şi toate mă dor
de ce nu m-acceptă cei din Lăuntru
şi cei de Afară mă invită să intru
de ce-mi este silă şi totuşi rămân
iubirea în altă iubire s-amân
de ce până şi aerul cu sete mi-l muşc
şi ca-ntr-un război permanent îmi împuşc
vise-coşmar şi speranţe-otravă
ce se prefac în fluvii de lavă
de ce mi-e moral chiar gândul zălud
şi nu mi-e ruşine în sufletul nud
şi nu ştiu de cine sunt împins înapoi
să vă aflu dinainte să mă rog pentru voi
de ce îmi continui drumul pervers
bântuit de fantasme topite în vers
şi trupul mi-l pierd în inutila-ncercare
de-a veghea timp netrebnic în scăldătoare
şi sufletu-mi plânge căutându-te Doamne
taina să aflu din repetatele-mi toamne
căci Tu, numai Tu dintre martorii mei
zilele-mi strângi şi nopţile-mi iei
şi mă tragi de urechi să nu uit să mă-nchin
când spre mine vin gânduri ce nu-mi aparţin
adaosul
ce-mi răscoleşte pragul
încă nu-i Târziu –mai vine-o Noapte
Păsării ce nu vrea să mai plece
ca un şarpe Verbul mă desparte
într-o Lume caldă şi-alta rece
-
dar câte noi Dureri mai pot să-ndur
de nu-mi găsesc nici Ţărmul şi nici Largul?
e ca şi cum mi-ar creşte primprejur
Adaosul ce-mi răscoleşte Pragul
-
mi-e Frig şi Toamna nu se mai sfîrşeşte
îmi putrezesc Ideile sub Ploi
şi Aerul îl văd cum se-adânceşte
în Lacrima Plecărilor din noi
poemul Marelui Exod
De când tot caut Pasărea prin mine
Şi cuibul părăsit de-atâtea ori
Mi-aduce Versul lacrime virgine
Din Ochiul Lumii violat de flori
-
Şi-ncep să pască-n jurul meu himere
Când eu sunt gata, Doamne, să invit
Pe tronul meu din Doruri şi Durere
Un adevăr de care m-am ferit
-
Şi-abia Târziu, când toamna ca o mamă
Vine cu trupul plin de Sfântul Rod
Simt glasul Păsării care mă cheamă
Să scriu Poemul Marelui Exod
noaptea când culeg
Cuvinte
din Cuvânt am smuls o pană
şi s-a-nfiripat un Înger
cu aceeaşi pană
iată
îţi scriu Doamne
scriu şi sânger
coala albă de hârtie
prinde glas când o ating
prinde trup de Poezie
şi încep de dor să ning
când şterg câte o greşeală
ţipă litera-ndelung
devin pată de cerneală
să pot Doamne să te-ajung
cine ştie ce se-ntâmplă
noaptea când culeg cuvinte?
singur rezemat de tâmplă
aştept ca să vii, Părinte…
este că din toate, Poezia
fratelui dintru început,
Dumitru Pricop
dacă suferinţă-i tot ce-mi urcă
pe golgota trupului bolnav
dacă Drumul Stelei mi-l încurcă
lutul ars de patimi şi firav
dacă munţi de doruri şi-aisberguri
de dureri neîmplinite mă izbesc
dacă în vârteju-atâtor cercuri
umbra mea subţire mi-o sfinţesc
şi dacă-n uitare sting mânia
şi alaiul viselor de verde
este că din toate, Poezia
incoloră e şi nimeni nu mă vede
POETUL
Îndumnezeitului, Adrian Botez
Răstălmăcit de Prieteni şi abolit Acasă
uitat de Marii Zilei şi Gloatelor proscris
te zbaţi să-ţi afli locul de Suflet şi de Casă
de Ultimă Plecare spre Cel ce Te-a Trimis
-
dintr-o-ncercare-n alta o duci de când te ştii
şi dat ţi-a fost să Urci doar ca să poţi Cădea
te naşti când nu ţi-e timpul la fel când va să vii
şi nu ai călăuză nici Magi şi nici vreo Stea
-
nici Liber pe deplin, nici rob şi nici tovarăş
şi nici chemat la Nunta Continuă de foc
Poetul ca un sclav zideşte lumea iarăşi
şi-l pune-n Ceruri martor pe Dumnezeu la loc.
şi-n geneză Pruncul mirosea
a moarte
ce e Poezia dacă nu Cuvântul
însoţind pe Domnul la Neînceput
când în Haos încă mai dormea pământul
şi-n sămânţă viaţa ţipa surd şi mut
-
ce e Poezia dacă nu Lumina
însoţind Cuvântul peste Tot şi Toate
când în paradis se prefăcea Grădina
şi-n geneză Pruncul mirosea a moarte
-
ce e Poezia dacă nu visarea
însoţind Speranţa de-a ne vindeca
când venind, Iisuse, ne-ai promis iertarea
şi-n iubire, Doamne, ai pus Cruce grea
am început pe dinlăuntru să
albesc
am început un Joc că nu sunt Eu
din teamă că mi-e Viaţa prea străină
că întâlnindu-mă-ntr-o zi cu Dumnezeu
voi fi sortit să-l vând la altă Cină
-
am început să mor câte puţin
din tot ce-am fost mă aflu doar o pată
şi mi se pare că sunt un vecin
de câte ori în Casa mea e gloată
-
am început pe dinlăuntru să albesc
te rog Iubita mea deschide Poarta
sunt Verb-de-lut şi Substantiv-ceresc
şi încărcată mi-e de Naşteri – Harta
când numai Tu Ştiai ce grea
Eroare
ce-ai vrut Străine? când Chemat în Lume
de-un Început ce cunoştea Urmarea
când umilit clădeai peste ruine
îmbrăţişând Lumina cu Mişcarea
-
când te lăsai scuipat cu demnitate
când judecat ca ultimul din rând
şi când hulit afară din Cetate
pe Crucea Vieţii te-au suit hulind
-
când ispitit de Diavol la strâmtoare
când cel ce-mpins de Lege te-a vândut
când numai Tu Ştiai ce grea Eroare
s-a săvârşit de Tatăl la-Nceput
-
când n-a rămas în Lume decât Taină
şi zvârcolitul nostru fără leac
când ne schimbăm doar la soroc o haină
în faţa unor Ceruri care tac
am fost Ierusalim –
în temple ‘nalte
am fost Ierusalim – în temple ‘nalte
veneau suind pe Altar şi Mici şi Mari
răstălmăcind pe Domnul… scurte halte
pentru Aleşi vremelnici şi Tâlhari
-
adormitoare Clipe – pietre mute
ce mă strângeau sub ochiul lor diform
însângerând pe boltă Cruci pierdute
cântau la orgă Marele-Nesomn
-
vibra profetic Glasul – şi mânie
se întrupa în cei ce Ies şi Intră
simţeam cum mă desfac din temelie
şi cum devin o uşă foarte strâmtă
dar dintre toate
Tot aşteptând în noaptea ce m’apasă
De-atâta vreme obositul Semn
Au început să-mi cadă lângă casă
Heruvi de piatră şi hristoşi de lemn
-
Şi ploi de stele palide şi reci
Şi veacuri după veacuri gârbovite
Dar dintre toate numai Tu nu treci
Şi mă frământ într-una, Prea- Slăvite!
-
De nu aş mai simţi în mine Timpul
Zvâcnind viclean şi-atât de sfidător,
De n-ar fi norii ce-mi ascund Olimpul
Până de şapte ori nu am să mor
între Devreme, Doamne,
şi Departe
De-atâta timp prevăd că se-mplineşte
Firesc sau nefiresc un Semn de veac
Să pot uita că Dumnezeu nu este
Decât un urlet grav pe care-l tac
-
Că tot ce-ascund furiş sub pleoape sparte
Nu e decât ursită Prevestire,
Între Devreme, Doamne, şi Departe
Să vină Cineva să mă deşire
-
Aşa petrec purtând vicleanul Steag
Căi de lumină care-o să ne-ajungă,
Până-ntr-o Zi când îmi va creşte-n prag
Intrarea, Doamne-n, Clipa cea mai lungă
Poate prea m-am îndoit
Poate Prea-Târziu eu vin la Tine,
Poate prea bolnav şi prea supus,
Poate tot ce strigă nepătruns în mine
Te-a făcut atent, Acolo, Sus
-
Poate prea fricos am stat la pândă,
Poate prea m-am îndoit şi-am întrebat,
Poate prea sărac şi prea flămândă
mi-a fost viaţa pusă la mezat
-
Poate multe n-am făcut din cele care
Pe nisipul nestatornic Tu m-ai strâns
Poate n-am ştiut ce sărbătoare
Mă sfinţeşte-n fiecare plâns
-
Poate nu-i de-ajuns pentru tristeţe
Poate, Doamne, încă se mai poate
să devin Cel-fără-bătrâneţe
şi să cred că-s Cel-fără-de-moarte
POET ŞI DUMNEZEU
O, trup bolnav, păcatul ce-mi întoarce
Sufletului meu Copilăria …
Îmbogăţit de-atâtea stări sărace
Prin care trec flămând cu Poezia
-
Prin care plec şi urc în piramide
Răstălmăcit de pietre funerare,
Acolo unde Moartea-ntruna prinde
Imensitatea în spărturi fugare,
-
Acolo unde naşterea mă-mparte
Şi ard nestinsă candelă-n perete
Acolo unde pleacă mai departe
Lumina în predestinate pete
-
Şi totuşi ce-i, o Suflete curat?
Din ce-a rămas în mine Înger blând
Privesc corăbii-clipe şi mă zbat
ca să nu vadă nimenea crescând
Din poticneli, iubire şi iertare
Ce stau pe Cruci în dinlăuntrul meu
Curajul de-a rămâne în picioare
în faţa mea – Poet şi Dumnezeu
Pradă Morilor de vânt
Când Sodoma şi Gomora
Pârjolite-au fost prin foc
Nu ghicise nimeni Ora
De ce se oprise-n loc
-
Inutilul Sacrificiu
Plâns şi-urât deopotrivă
N-avea să stârpească viciul
Omenirii în derivă
-
Şi nici sufletele roase
De victorii incolore
Nu simţeau cum cresc prin oase
Tot Sodome şi Gomore
-
Vinovaţi – Nevinovaţi
Venind surzi şi orbi plecând
Nu vedem că suntem daţi
Pradă Morilor de vânt
-
De cuţit, de ştreang, de ură
Între cinste şi trădare
Nu găsim nici o măsură
Fericirii ce ne doare
-
Azi iubind, mâine călcând
Peste toate cele sfinte
Nu-nţelegem ce adânc
Cerurile-s în morminte
-
Numai Aşteptarea – Gândul
Că suntem făcuţi cu rost
Nu ajunge-a sta la rândul
Tainei care va fi fost
Smerit să faci lumină
Că poţi să-nduri Tăcerea şi mângâia
Cuvinte,
Că poţi rămâne-n Cântec şi în Culori
îndemn,
Că-ţi odihneşti privirea să prindă forme
sfinte
Când Îngerii-ţi dau viaţă aripilor de lemn
Că poţi să dai cu var şi Sufletul şi Cerul
Pe Scara de Serviciu, o clipă sau pe veci,
Că poţi urca întruna şi locuind Eterul
Smerit să faci lumină şi înţelept să treci
Că îmblânzeşti Iubirea ca ultimă Plecare,
Că-njuri sau îngenunchi prin secetă şi ploi
E semn că nu se poate fugi din Întrebare
Când Viaţa-i fără Moarte şi Moartea un
altoi
E semn că Lut şi Slavă şi Muntele şi Marea
Şi Dorul ce tânjeşte şi Visul ce-l urmăm
Dau muguri Permanenţei, Frumosului
cărarea
De unde mâine, Doamne, spre Naştere
Intrăm
peşti sihaştri
Când voi Pleca de-Aici spre alte zări deschise
Nesomnului meu mare şi îndumnezeit
vor înflori caişii poemelor nescrise
vor arde cai de stepă în foc neîmblânzit
O stea se va desprinde şi-mi va ţipa tăcerea,
din Mare peşti sihaştri spre Ceruri vor urca
iar cântecul uitat când m-a-ncăput Durerea
stârni-vor avalanşe şi Munţii vor dansa
Aşa-mi visez căderea, Căderea în Lumină
chiar de nu toate-acestea curând s-or împlini
dar ştiu că Undeva mi s-a deschis Grădină
şi-Acolo în sfârşit, o Doamne, voi Dormi
UŞA CU CHEIA
DINCOLO
Răs-Cruce, Doamne, peste tot …
drumuri, cărări, poteci s-abat
se-ntorc la stânga, la dreapta
înot
şi bat să mi se deschidă şi bat
şi caut să aflu şi caut mereu
prin oglinzi şi prin ziduri m-ascult
să m-audă-n sfârşit Dumnezeu
să mă vadă că-s treaz dedemult
să-mi întindă o rază căci Noaptea
cu labirinturi mă-ncearcă întruna
noroc că veghindu-mă Cartea
încropeşte în mine furtuna
mi-e sete de somn lângă Tine
să-ţi pot povesti ce-am făcut
ce-a fost rău şi deşart
ce-a fost bine
în timpul repetat şi prea scurt
şi când împăcat vei deschide
lăuntrului meu Ochiul ceţii
voi şti că Lumina va râde
topind toată mizeria vieţii
ureche să am pentru-Acolo
şi ochi să pătrund mai Departe
Uşa cu Cheia Dincolo
Poarta cu cifrul lui Şapte
în drum sunt spre Tine şi strig
oprind câte-o stea căzătoare
căci, Doamne, mi-e cald şi mi-e frig
de-atât timp călcat în picioare
PATIMILE
(pe dinlăuntru Toate îmi iau foc)
nu-i plictiseală, Doamne, şi nici leac
în starea mea pe Scara de Serviciu
ci gândul nemilos că-i prea Devreme
să îmi devină Suferinţa viciu
-
sunt obosit cum n-am fost niciodată
şi scârbă mi-e de tot ce se întâmplă
şi simt cum se apropie de tâmplă
aripa unei clipe preacurată
-
n-am Unde să mă duc şi nici n-am Loc
nici ce să fac cu viaţa mea cuminte
pe dinlăuntru toate îmi iau foc
pe dinafară frigul mă cuprinde
-
e Noaptea lungă, Somnul o povară
cu toate că mi-e somn şi aer n-am
cu Sfinxul care trece pe la geam
şi-mi face semne ca să ies afară
eu nu ştiu, Doamne, Unde
Eşti prin Ceruri
Preotului Costinel Voineag
Drumul Luminii ! labirintic drum
ce-Acolo Sus m-aşteaptă şi mă-mbie…
da, sunt bogat, o, Doamne, şi nebun
de fericit în neagra-mi sărăcie!
-
de-o sete fără seamăn mi-e sufletul cuprins
şi-un dor fără limanuri mă cheamă sub copite
că Marea se revarsă în sângele-mi aprins
de Ochii Tăi corăbii ce vin neobosite
-
dar uite, Doamne-al meu, Legi nepătrunse
din Necunoscut mă împresoară
de numai Morţii ştiu ce Porţi ascunse
mă vor simţi când voi veni de-Afară
-
eu nu ştiu, Doamne, Unde Eşti prin Ceruri
Tu m-ai uitat şi m-ai silit să sper
şi mi-ai luat şi somnul ca să descopăr seruri
să-ţi vindec Îngerii ce-n oameni pier
-
născuţi fiind din apă şi pământ
prin Ochiul nenăscutului sihastru
intrăm dintr-un Cuvânt în alt Cuvânt
ca să putem zbura mereu din astru-n astru
-
dar ce-i de-Ajuns? şi ce-i Adevărat?
vânat de alte patimi, de-alte toamne
sunt tot mai risipit şi-nfometat
de Poezie şi de Tine, Doamne!
EU, DOAMNE, ŞTIU CĂ
ŞI ACUMA SÂNGERI
până şi Suferinţa este o minune
de-nduri ca Iov şi nu acuzi când ceri
când revelat în Opere Postume
înveţi visând să mori, murind să speri
ascult durerea ca pe-o simfonie
curgând din Cerul-uger; din Potop
să gust cu picătura apă vie
şi-aromele culorii strop cu strop
de trec prin mine Păsările-Îngeri
şi Cai se-opresc sub pleoape-adulmecând
eu, Doamne, ştiu că şi acuma sângeri
în timp ce urc pe Cruce stând la rând
şi mai ştiu, Doamne, c-am în palme cuie
cu care te rănesc în timpul rugii
de-aceea vreau să cred că dragostea mea nu e
decât motivul iernii când plâng fulgii
eu am să-ţi bat necontenit
la Poartă
coboară, Doamne, stai de-a dreapta mea
Te roagă şi cunoaşte-Te prin mine
să plângi un veac pentru eroarea Ta
în drumul nostru nesfârşit spre Tine
căci dac-ar prinde Lacrima culoare
şi muţi de-am locui, Doamne, Cuvântul
tot ce-am călcat cu scârbă în picioare
tot ce-am ucis cu dorul şi cu gândul
n-ar fi nimic pe lângă ce-o să vină
n-ar fi nimic pe lângă ce ne-aşteaptă
chiar de e strâmbă Poarta spre Lumină
eu am să-ţi bat necontenit la Poartă
de-aceea Plec şi Urc în piramidă
răstălmăcit de pietre funerare
Acolo unde Hoţii stau să prindă
Eternitatea prin spărturi fugare
Amin zic Nouă, reîntorşi din Drumul
Urechii unui Ac prin care poate
Nu a trecut definitiv decât doar Unul
Ce nu cunoaşte Început nici Moarte
UNDE-MI ESTE LOCUL,
CLIPA
Unde-mi este Locul, Clipa
de sunt sfâşiat în două?
îmi tot caut, Doamne, -ntruna
Luna plină-n Lună nouă
-
prea frumoasă este Viaţa
şi bogată … Legi deşarte
mă trimite când Aproape
mă primeşte când Departe
-
retrăiesc doar amintirea
locurilor de popas
de aceea nu-mi ţin minte
anii ce mi-au mai rămas
-
de aceea sunt străin
şi uitat şi dat deoparte
de aceea nici nu-mi este
frică de această moarte
-
de aceea parcă nu-s
şi în plus sunt pete tot
şi mă uit mereu în Sus
şi mă doare ce nu pot
-
ca-ntr-o lume ireală
de simboluri şi de vis
mă învârt în aşteptarea
Naşterii ce mi-a fost scris
ÎN VAN CĂUTAT-AM
GÂLCEAVĂ CU TINE
În van căutat-am gâlceavă cu Tine,
Doamne,
Întrebările mele doveditu-s-au
picături de ploaie căzute în ocean
îndoielile mele trepte coborâtoare
şi nicidecum suişuri
Te-am purtat în gândurile mele
cu simţire şi dragoste
uitând însă, Doamne,
să te caut Acolo Unde Tu Erai
Dintotdeuna,
în sufletul meu rătăcit
de-o parte şi de alta a Zidului,
fără să-mi dau seama
că Te trăiam deja
că te purtam fără să ştiu
în gândurile mele
în îndoielile şi întrebările mele,
în toată desfăşurarea mea
pe întinderea Zilei şi a Nopţii
şi nu-mi găsesc în Lume
nici un rost
Poetului Paul Spirescu
Lasă-mă, Doamne, să pătrund în Taină
să aflu înainte ce-am mai fost
căci mi-e atât de grea această haină
şi nu-mi găsesc în Lume niciun rost
Ce vină port de-n calea mea se-adună
răscrucile ce-n două mă despart
de ce atâta întuneric în Lumină
şi fără fund paharul ce mi-ai dat
Şi până când mă laşi să fiu truditul
până şi-n ochii celor foarte dragi
şi câte vieţi mai am până sfârşitul
îmi va rosti Cuvântul care-L taci?
GOLGOTA DIN ULTIMA
TĂCERE
Binecuvântat sunt, Doamne! Mă supun
răzvrătit cu sufletul pe dinafară
cred că, Doamne’s ultimul nebun
de-accept viaţa zilnic să mă doară
-
şi îmi zic c-aşa îmi este scris
şi-i firesc tot ce mi se întâmplă
pân’la urmă totul este-un vis
ireal de mii de ani sub tâmplă
-
Doar nesomnul totuşi ce îmi duce
în Ecou tot ce îmi stă-n putere
îmi sfinţeşte lungul drum spre Cruce
Golgota din ultima tăcere
-
unde Nimeni nu ştie Nimica Niciodată
Nicicând şi Niciunde ce-a fost ce va fi
Nicăieri Nicidecum Nicidecât ne’ntinată
se urcă în noi greşeala de-a Şti
aştept Glasul care mă
îndeamnă
Îndrăzneşte! Cum n-aş îndrăzni
cum nu m-aş întoarce într-o altă viaţă
pentru clipa ceea când Tu vei veni
să mă pot Schimba şi eu la Faţă
-
tot aştept de mii de nopţi întruna
şi veghez şi-mi pipăi răsuflarea
şi ascult cum toarce-n geamuri Luna
cum cresc munţii şi cum geme marea
-
şi-alungând din suflet fiara teamă
pe-ntrebări culcat ca într-o urnă
aştept Glasul care mă îndeamnă
să n-adorm la Cina cea din Urmă
atât deşert în care n-am
unde să m-ascund
am obosit … Iubire de Aproape
şi facere de bine şi dorul ce mă-mparte
şi sufletul din care-am lăsat să se adape
pe cel lipsit de Domnul şi urmărit de Moarte
-
ce ieftin m-am vândut şi cât de mult!
Şi palmele primite şi şuturile-n fund
şi pierderea de timp când n-am vrut să ascult
atât deşert în care n-am unde să m-ascund
-
vai mie! chiar aş spune de nu aş şti urmarea
de nu aş şti răspunsul ce-l bănuiesc… de-aceea
mă urc în steaua care-mi orânduie cărarea
spre uşa cea mai strâmtă. Tu, dă-mi Părinte cheia
Timpul când am fost
Iezechil la Regi
ce-aş dori Părinte să mai dorm puţin
să mă uite pasul stând lângă cel drept
să măsor Lumina după cât senin
mi se-aşează tandru marmoră în piept
-
lasă Luna Doamne să pătrundă-n birturi
să se înfioare în amanţi pribegi
ca să pot în voie să cioplesc în Mituri
Timpul când am fost Iezechil la Regi
-
hai cu mine Doamnă să ne facem Roată
să ne doară Centru Marilor Erori
şi apoi în joacă Cineva să-mi scoată
Sufletul pe care Tu-l respiri când mori
ADUNĂ-MĂ ÎN BRAŢE
IUBITO – MĂ SĂRUTĂ
adună-mă în braţe Iubito – mă sărută
nu vezi cum Caii frâul şi-l scutură de dor?
în ochii lor Înaltul mai aprig mă frământă
şi pentru prima oară eu n-aş mai vrea să mor
-
de-o sete fără seamăn mi-e sufletul cuprins
şi-atâta cântec vântul mocneşte sub copite
încât mă simt o Mare cu sângele aprins
de Ochii tăi corăbii ce vin neobosite
-
descoperă-ţi tot trupul – revarsă-ţi tot parfumul
îmbată-mă cu Verbul stârnit de mângâieri
căci Moartea mă îndeamnă să îmi continui Drumul
şi de atâta Mâine să-l pot uita pe Ieri
noaptea când visez că stingi
lumina
A nu ştiu cât’a noapte rămân Unul
când te adun şi iarăşi te alung
a nu ştiu câtă’a noapte pândesc Drumul
şi obosit de moarte nu te-ajung
-
De mii de nopţi Lumina stă aprinsă
tot căutând cu soarta să mă-mpac
a nu ştiu cât’a noapte neînvinsă
ţip în Cuvântul ce-n iubire-l tac
-
Dar Noaptea asta când se stinge Luna
şi ferestrele se-mbracă în argint
e Noaptea când icoana plânge’ntruna
şi îngerii din dragoste mă mint
-
E Noaptea când te-aştept ca pe Regina
Toamnelor ce s-au pierdut Departe
e Noaptea când visez că stingi Lumina
pentru cea mai nesfârşită Noapte
MÂINE-I ASTĂZI CEL
DE IERI
Pentru ce nu pleci Iubito
pentru ce să-ţi frângi aripa
când îmi plânge anotimpul
şi mă doare Locul, Clipa?
-
Pentru ce interiorul
şi îţi pui în cap cenuşă
Nu vezi că ne trece Timpul
şi ne-apropiem de Uşă?
-
Pentru ce-ţi urmezi doar Umbra
ce se pierde în lumină?
Nu vezi cum se frânge-n două
lacrima încă virgină?
-
Toate ne sunt împotrivă
chiar şi dorul se usucă
haide – vino lângă mine
căci mi-e dor cumplit de ducă
-
Vino cât mai bate-n geam
Steaua ultimei căderi
Vino căci în calea noastră
Mâine-i Astăzi cel de Ieri
pentru care vină
cît mai este Ora Doamne
Doamne cum arată Moartea?
Cine-mi fură lut din carne
şi-mi dă foc şi-mi scurmă Partea?
-
de ce-s tot mai negri Norii
şi-mi pătrund adânc sub pleoape?
pentru care vină zorii
Îmi răsar tot mai Aproape?
-
când mi s-a uscat Aripa?
ce rost are Viaţa -oare
Doamne! mai contează Clipa
când şi aerul mă doare?
ce Veacuri am pierdut
de-mi tulburi Plinul
ce s-a-ntâmplat în Ceruri de-n Lumină
tot mai des Mă-nvălui şi Mă vezi?
Cu ce-am greşit de-mi ierţi atâta vină?
Ce n-am Iubit de nu vrei să mă pierzi?
-
ce s-a-ntâmplat de-Mi schimbi mereu Destinul
şi-n Răni de Rouă Doamne Tu mă creşti?
Ce Veacuri am pierdut de-mi tulburi Plinul?
ce Clipă m-a vândut de Mă Iubeşti?
-
şi vrei să cred Acum când Îndoiala
mi-a sărăcit Aripa de Magnet
că voi putea să mijlocesc Tocmeala
dintre Tine Doamne şi Poet?
văd Naşterea dar nu văd
Începutul
mă-ntorc din cale şi mă uit la mine
şi nu-mi vine să cred cum mă găsesc
din sânul Tău unde mă odihnesc
în clipe mă strecor ca-n vechi ruine
-
văd Naşterea dar nu văd Începutul
mă-ncearcă-un Ţipăt dar n-aud Tăcerea
simt cum mă strânge şi mă doare Lutul
şi un contabil ce-mi refuză Învierea
-
văd cum trec trecerile mele toate
prin flori de lotus ce din nou mă-mbie
văd Îngerul plecând de lângă Moarte
şi pe Ioan chemându-mă-n pustie
-
şi aş fugi de-Acasă şi aş fugi din Lume
şi aş închide ochii, urechi aş astupa
mi-aş înghiţi şi limba şi singur fără nume
să mă reîntorc în Cuibul de unde voi Pleca
Moartea mă invită într-o
altă Viaţă
ca un tablou străin
cu trupuri despuiate
aşa îmi pare Timpul
ce vinuri vechi îmi toarnă
şi nici nu ştiu ce Clipă
m-a tot ferit de moarte
de câte toamne-a fost nevoie
pentru-o Toamnă
căci în alaiul Nunţii
ce a pornit în noapte
şi-n dansul Răstignirii
ce s-a pierdut în ceaţă
Viaţa mă invită într-o altă
Moarte
Moartea mă invită într-o altă
Viaţă
CI VEACUL MEU NU
ESTE – ACUMA,
DOAMNE
Nu starea mea pe jumătate rai
nici bolile pe jumătate har
nici suferinţa că nu pot să-mi tai
zile fără sens din Calendar
Şi nici revolta care mă primeşte
cu braţele deschise-n templul meu
nici teama că la poartă mă pândeşte
un anticrist cu chip de Dumnezeu
Nici dragostea rănită şi lehuză
nici sufletul ce-l descifrez pe fugă
nici setea cerşetoare de pe buză
şi nici nădejdea înecată-n rugă
Nici veştile în stare de alarmă
nici ce se zămilsleşte în sămânţă
nici îmbrăcatul într-o altă karmă
nici, vai căderea-n ultima sentinţă
ci veacul meu nu este-acuma, Doamne
nici acest loc, nici chipul ce îl port
nici anotimpurile numai toamne
nici îndoiala dacă-s viu sau mort
şi nu-L simţiţi pe Cel ce stă la Prag
nu vorbele voastre dau sens vieţii
cât timp nu izvorăsc din Cuvânt
e ca şi cum în zorii dimineţii
ar răsări Lumina din pământ
-
purtaţi de vise tot mai efemere
fără de tâlc şi roada unui Semn
v-aţi rătăcit în Umbra care piere
şi n-auziţi nici toaca din Îndemn
-
şi nu-L simţiţi pe Cel ce stă la Prag
şi-n suflet El vă roagă să-l primiţi
din bani voi v-aţi făcut trufaş toiag
şi cuie ca din nou să-L pironiţi
-
o! nici o grijă pentru suflet; pentru moartea
ce stă la pândă ca un ultim leac
şi aţi uitat ca să deschideţi Cartea
unde plâng Semnele sfârşitului de veac
EVANGHELIA a V-a
Truditoarei în Cuvânt, Cezarina Adamescu
I.
Coboară, Doamne,
şi pune-mi la nesfârşit
Întrebări
ca să vezi şi Tu
ce înseamnă
să nu primeşti
Răspuns
-
II. şi dacă Te-aş găsi, Doamne,
aş fi mai fericit ?
nu-i aşa că până şi Tu
te-ai plictisit de atâta
Cunoaştere ?
-
III. Şi când să mai fim fericiţi
dacă din Suflet
n-a rămas decât o Rană uriaşă
peste care dansează
o nuntă de spini?
-
IV. pedepsiţi suntem cu Iubire
dar, vai!
nu ne ajunge
nu ne ajunge niciodată
această pedeapsă
-
V.
numai eu
îmbătat de acest nesaţiu
tânjesc să vină Clipa
să mă rup în două
să mă rup în patru
să mă rup de tot
de TOT
de TOT
DISPERANŢE
Cameliei Ciobotaru, a Domnului ucenică
IV
Dincolo ?
Doamne,
Când vei deschide Porţile Îndurării
ca să putem intra în Moarte
ca în pântecul Mamei?
V
dintr-o dată
a venit Toamna
cu glasul îmbătat de arome
şi m-a strigat
din lăptoasa ceaţă:
Constantin alDorului,
Constantin alDorului,
mi-e frig ! …
VI
Toamna,
Prinţesa Spiritului !
Singura dintre anotimpuri
care se dezbracă de materie
înaintea dragostei
cu iarna
Epitaf
pierdut Carnet de Sănătate
şi identitate
pe numele de viţă
constantin ghiniţă
nu-mi trebuieşte
cine găseşte
trecerile mele
infidele
să le dea foc
căci mie noroc
nu mi-au adus
nici jos nici sus
şi până la urmă
alungat din turmă
rătăcit în Toate
vămuit de Moarte
răscolit de vreme
aştept să mă cheme
pasăre de ceaţă
spre o altă viaţă
în lumină lină
în slava ei plină
unde mi se-arată
ca şi Altădată
Naştere Curată…
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
