Pictură neterminată…
Am cumpărat un şevalet
de la un bătrân pictor ratat
şi am plecat la munte pentru a desena
nemărginirea…
În tren, aşezat la fereastra compartimentului,
m-am imaginat un Rembrandt modern,
pregătit pentru a lăsa posterităţii
mostre geniale din talentul meu nativ…
Cu pensulele în buzunar,
cu un set de culori extrase
din ultimele raze de soare ale anotimpului,
am urcat către culmi
dând bineţe ciobanilor
care coborau către sate cu turmele,
desăvârşind transhumanţa…
Mă simţeam plin de energie creatoare şi,
pentru o clipă,
am trăit vitualul moment
în care tabloul meu se vindea la licitaţie
pentru sume astronomice,
iar mesageri ai muzeului Luvru
încercau să mă convingă
că pânza intitulată „Salt spre veşnicie”
merită să stea pe perete
alături de Mona Lisa lui Da Vinci…
Întreaga zi mi-am petrecut-o în faţa unei peşteri,
privind către vârfurile munţilor bătrâni ca timpul,
cu şevaletul alături,
fără să trag nici măcar o tuşă…
Când s-a lăsat seara,
am realizat că pictura încă neterminată
va rămâne pentru totdeauna
în stadiul de proiect
şi am înţeles că nu putem să fim Rembrandt
doar pentru că am cumpărat un şevalet…
Am revenit în oraş cu un tren
în care se discuta despre ultimul film de la HBO
şi despre majorarea preţului la produsele de consum,
mi-am cerut scuze în gând de la Da Vinci
şi am revândut şevaletul, în pierdere,
aceluiaşi pictor ratat
care mi-a zâmbit condescendent…
——————-
ARTISTUL
Am cunoscut odată un artist nebun.
Vedeam în ochii lui
Nostalgia artei universale,
Chinul permanent al truditorilor în piatră,
Eforturile pictorilor uitaţi de lume
În ateliere prăfuite,
Căutând prin buzunare
O ultimă monedă
Pentru o ultimă pensulă…
Citeam în ochii acelui artist nebun
Paradoxala fericire de a fi un neînţeles,
Bucuria de a împărtăşi cu tine însuţi
Revelaţiile de la primul cântat al cocoşilor,
Incomensurabila dorinţă
De a muri şi de a renaşte
Într-un tablou care nu va fi cumpărat
Decât după moartea ta,
Într-un bust ciobit din neatenţie,
Într-o frescă decolorată de ploi,
Într-o pată de culoare universală
Privită de ochi care încearcă să înţeleagă
Dar nu pot.
Şi atunci am plecat de lângă acel artist nebun,
Încercând să mă rup de lumea lui,
Realizând în cele din urmă
Că de toate poţi fugi în viaţă
Dar nu şi de umbra ta…
——————————-
Breaking News
Atacul informaţional permanent
Reuşeşte să pună în plan secund sentimentele
Şi prezintă orice fărâmă de trăire sufletească
Prin filtrul breaking news…
Ne iubim sub formă de ştire,
La ore fixe,
Iar atunci când îmbrăţişările noastre cresc în intesitate
Văd pe flux că o maşină capcană
A sărit în aer
Pentru a demonstra încă o dată
Intoleranţa la care s-a ajuns în noul mileniu…
Te sărut între două conferinţe presă,
Te mângâi tandru,
Pregătind articolul pentru mâine,
Încerc să nu-ţi descriu în cuvinte prea dure
Ultimul atac terorist
Dar nu reuşesc…
Mă întrebi ce se întâmplă cu noi,
„Ce facem noi, Cristi?!”,
Iar eu îţi ofer în dar înregistrarea
Ultimului discurs al unui
Preşedinte rupt de o realitate
Pe care nu o mai percepe
Din cauza informaţiilor trucate
Care îi sunt oferite în fiecare dimineaţă,
Alături de cafea…
Dragostea nu mai face faţă
În lupta cu mass-media,
Dar m-am hotărât să rezolv această problemă
Apelând, bineînţeles, la tehnica modernă…
Am să instalez un studio de televiziune
În sufragerie
Şi am să transmit
Din oră în oră
Un singur mesaj:
”Breaking News: Te iubesc!”
————————————
Colier de scoici
Ţi-am presărat în păr nisip adus de mare
Şi am prins la gâtul tău colier de scoici
Culese de pe o plajă pustie
A unei insule pustii…
Te-ai înfiorat şi şoaptele-ţi catifelate
Mi-au confirmat că ai înţeles:
Trăiesc în romantism vehement,
Romantismul mă consumă frenetic din interior,
Iar eu mi-l injectez în suflet
Prin intermediul ochilor tăi.
În jurul nostru este presărat praf de uitare
De către pragmaticii noului mileniu,
Ni se administrează calmante
Pentru a nu ne revolta împotriva prostului gust
Şi ni se promite că vom trăi mai bine
Dacă acceptăm să declarăm
Sub semnătură
Că nu vom mai visa frumos…
Tu eşti singura alături de care
Urmăresc spectacolul grotesc al vieţii mizere
Râzând în hohote…
La gâtul tău,
Colierul de scoici culese de pe o plajă pustie
S-a transformat în colier de perle
Şi am mers mână în mână,
Spre lumina lunii,
Călcând pe valuri atenţi, cu grijă,
Pentru a nu şifona cumva spuma albă
A gândurilor noastre…
————————————–
Curcubeu
Mă preocupă imposibilitatea
De a atinge curcubeul
Atunci când doresc să îmi colorez
Sufletul în nuanţe fistichii…
Încerc să inventez o maşinărie
Destinată împlinirii acestui vis,
Însă toate eforturile mele
Se încheie, invariabil, cu eşecuri usturătoare.
De fiecare dată,
Curcubeul râde dintre nori
Şi lasă pe cer mesaje din care reise că
Nu voi atinge nicicând fericirea
De a striga cu toată fiinţa „Evrika!”
Pun orgoliul personal mai presus de orice,
Strâng din dinţi
Şi mă transform în curcubeul tău…
Te colorez în nuanţele fistichii
Dorite de mine
Şi scriu pe caldarâm, cu frunze uscate,
„Nu mai am nevoie de un curcubeu
Pe care nu îl pot atinge niciodată!”
Dintre nori, arcuindu-se între plus şi minus infinit,
Curcubeul intangibil
Revarsă peste amândoi ploaie pastelată
Care ne udă,
Lăsându-ne înrămaţi într-un tablou nesemnat,
Nevăzut,
O natură vie care nu va fi scoasă la licitaţie
Niciodată…
——————————————-
Dialog cu ploaia…
Întotdeauna am simţit nevoia să ascult
Poveştile ploii,
În pofida faptului că relaţia mea cu
Anotimpul ploios
Nu este una tocmai cordială…
Fecare picătură prelinsă pe geamul ferestrei
Îmi vorbeşte despre
Locuinţe lacustre în care adormi
Ascultând mângâierea valurilor
Şi oda stropilor căzuţi pe acoperişul
De trestie…
Port de fiecare dată un dialog cu ploaia,
Invocând necesitatea unei umbrele
În cazul în care m-aş plimba cu sufletul descoperit
Printre rafale,
Iar răspunsul pe care îl primesc este, de fiecare dată,
Acelaşi:
„Când picături de ploaie ţi se preling pe suflet
Nicio umbrelă nu-şi găseşte justificarea…
Încearcă să păşeşti desculţ pe trotuare,
Dansează pe ritmul ploii şi vei simţi
Bucuria pământului uscat care primeşte apa vitală
Şi răcoarea izbăvitoare…
Tu eşti ca pământul,
Ai nevoie de fiecare picătură de ploaie
Aşa cum ai nevoie de fiecare picătură de dragoste
Pe care o cauţi şi doar îţi imaginezi că o găseşti…”
Am tras draperia, dorind să nu mai văd chipul tău
Printre picături,
Dar sunetul ploii a năvălit peste mine
Şi atunci mi-am lăsat sufletul descoperit…
Am ieşit desculţ pe trotuar,
Fără umbrelă,
Şi m-am plimbat o vreme visând la o locuinţă lacustră
În care să facem dragoste
Printre picături de ploaie
Eternă…
—————————————
E şi mâine o zi…
M-am hotărât să fug din propria inconstanţă
Şi voi evada chiar în această seară, la ora „H”…
M-am plictisit de tot ceea ce vreau să fac,
Nereuşind aproape niciodată să duc la bun sfârşit
Planurile făcute…
Am tăiat deja gratiile de la celula inconsecvenţei mele,
Folosind pila ta unghii…
Probabil o să spui râzând
„Te vei plictisi curând de statutul de evadat
Şi vei reveni singur în celulă,
Acolo unde te simţi cel mai bine.
Inconstanţa are şi ea farmecul ei…”
Uite, iubito, să ştii că mi-am făcut deja bagajul,
Ceea ce înseamnă că evadarea plănuită
Nu este doar un capriciu de moment…
Am pus în rucsac adiere de neant,
O aripă frântă de cocor
Şi CD-ul vechi de pe care Eric Clapton
Îmi recomandă să fiu un pelerin…
Mi-am propus să încep o nouă viaţă,
Să fiu constant,
Să pun punct acolo unde acum
Pun doar virgulă
Şi să abandonez pentru totdeauna
Punctele de suspensie şi semnele de întrebare
La care nu dau niciodată răspuns…
Te anunţ că voi evada în această seară la ora „H”,
Chiar atunci când tu aştepţi să recunosc
Că a mai trecut o zi
Fără să duc nimic până la capăt…
Am împletit o frânghie din planurile de viitor
Şi voi coborî pe ea,
Încetul cu încetul,
Către abisul unde sper să supravieţuiesc
Prin statornicie…
Râzi…
Iar râsul tău sănătos
Mă readuce cu picioarele pe pământ
Şi îmi spun:
”E şi mâine o zi”…
————————————–
Firul de nisip
Îmi plânge în palme un fir de nisip
Adus de vântul predispus la tango nesfârşit
Cu noi, frunze desprinse pe de pe crengile vieţii…
Recunosc în palma mea o frântură de castel
Construit de copiii care râd din tot sufletul,
Neînţelegând de ce sunt adulţii atât de serioşi câteodată…
Firul de nisip este protejat de vântul turbat
Dacă închid pumnul,
Iar dacă voi găsi în buzunarul de la piept
Un loc pentru el,
Aş putea să declar că am propriul meu castel
În care să mă ascund de mine însumi.
Amăgire? Iluzie? Lipsă de responsabilitate?
Nici vorbă…
Atunci când realizezi că în palme îţi plânge un fir de nisip
Te poţi regăsi printre puţinii visători ai lumii
Care nu au nevoie de medic
Pentru a învăţa să descopere
Liniştea rătăcită prin rafturile biroului cu obiecte pierdute.
Întâlnirea cu firul de nisip
Şi comunicarea cu el
Reprezintă
Ultima redută a oamenilor normali
Care sunt invitaţi la cabinete medicale
Pentru a intra într-o armată
A celor aflaţi în imposibilitate de a gândi
Fără să aibă în buzunar
O reţetă…
——————————————–
Floare de mină…
Dintre toate florile lumii,
Am ales pentru tine
Floarea de mină…
Floarea adâncurilor nu poate fi pusă într-o glastră comună
Şi nici nu trebuie udată în fiecare zi.
Ea străluceşte în întunericul nopţilor noastre,
Ne oferă dor de lumină şi
Frântură de adânc,
Trimiţându-ne cu gândul către întunecimi
În care doar speranţa unei noi ieşiri la suprafaţă
Te ţine în viaţă…
Floarea de mină nu se ofileşte niciodată
Şi miroase a pământ proaspăt săpat
De mâini îndelung bătătorite, care mângâie aspru…
M-ai sărutat pe obraz
Şi în ochii tăi s-au aprins focurile vii
Care ard deasupra comorilor,
Apoi ai aşezat floarea mea de mină
Într-un colţ al sufletului,
Acolo unde nimeni în afară de mine
Nu va mai ajunge vreodată…
Exagerez acum, ştii bine,
Dar cine poate interzice astfel de dorinţe egoiste
În momentul în care întunericul se aşterne mătăsos
Peste două trupuri înfometate
Unul de celălalt?
Din colţul sufletului tău,
Într-o incredibilă revărsare luminoasă,
Floarea mea de mină străluceşte
Din ce în ce mai tare…
——————————————–
Fostei păduri…
Merg prin pădurea încă nedefrişată
De gaterele care urlă continuu, zi şi noapte,
Şi mă întreb în ce scorburi ne vom mai ascunde
Atunci când vom dori să scăpăm
De poluarea sonică, vizuală şi olfactivă…
În jurul meu,
Ecologişti ipocriţi rostesc discursuri lacrimogene
De la tribune construite din lemnul stejarilor seceraţi,
Iar pădurarii mângâie copacii căzuţi, cu gesturi tandre,
Înainte de-i transforma în surcele pentru grătar…
Potecile altădată tihnite ale pădurii
Au devenit azi bulevarde cu şase benzi de circulaţie,
Mărginite, la distanţe bine calculate,
De benzinării, moteluri şi parcări pline de tomberoane
Prin care caută înfometaţi
Urşii ieşiţi intempestiv din hibernare…
Luasem cu mine o busolă,
Pentru că am crezut că mă voi rătăci în imensitatea pădurii,
Dar constat uluit că demersul meu a fost unul hilar,
Ţinând cont că orizontul nu mai poate fi ascuns privirii
De trunchiurile copacilor prăbuşiţi
Pe câmpul de bătălie al propriei păduri…
Desţelenirea pădurilor care ofereau gratis oxigen
Este sărbătorită prin fumul gros al grătarelor
Pe care sfârâie - jertfe moderne –
Fripturile apetisante în care s-au metamorfozat fără voia lor
Mistreţii, căprioarele, fazanii şi iepurii
Trădaţi de o viteză inferioară celei a glontelui…
Sunt invitat la masă sau mi se oferă o sticlă cu apă minerală
De către muncitori care intră cu cizme pline de noroi
În pârâurile cristaline de odinioară…
Ies de pe teritoriul fostei păduri,
Traversez autostrada în construcţie
Şi aproape că sunt împrăştiat
În patru vânturi
De un camion care transportă buşteni
Către fabrica de mobilă…
——————————————–
Gara gândurilor…
Am să construiesc o gară
Din care trenurile mele vor pleca
La intervale regulate de timp
Către destinaţii exotice…
După cum sper că v-aţi dat seama,
Va fi vorba despre un nod feroviar
Al gândurilor aflate în continuă mişcare browniană,
Gestionarea traficului de gânduri
Nefiind o misiune uşoară…
Pentru a urca într-un astfel de tren
Nu are nimeni nevoie de bilet.
Singura condiţie este puterea
De a gândi frumos
Chiar şi atunci când simţi
Cum îţi fuge pământul de sub picioare
Şi te clatini ca beţivul lui Esenin…
Gara va fi construită bucată cu bucată,
Fiecare cărămidă reprezentând o idee,
O dorinţă, o iluzie sau o dezamăgire…
Planurile de construcţie
Nu au primit încă aprobare de la forurile abilitate,
Şi asta pentru că birocraţia
Ucide chiar şi gândurile aflate în faşă…
Totuşi, sunt optimist…
Gara la care visez cu ochii deschişi
Nu va rămâne un veşnic proiect
Nefinalizat
Şi asta pentru că, din fericire,
Nu s-a născut încă
Funcţionarul public
Care să dea un aviz negativ
Gândurilor din noi…
——————————————-
Lumea spiritului…
Undeva, într-o pădure
În care ştirile sunt răspândite
De o ciocănitoare, în alfabetul morse,
Locuieşte vânătorul plictisit de propria meserie…
Uitată în rastel, puşca înfricoşătoare de altădată
Zace ruginind, acceptându-şi în tăcere
Dizgraţia totală,
Iar cartuşele au devenit suporturi nesperate
Pentru păpădii sensibile.
Vânătorul nu mai poate ucide locuitorii pădurii
Fiindcă şi-a dat seama că
Lucrul mecanic consumat în timpul apăsării pe trăgaci
Este uriaş dacă priveşti prin cătare cu sufletul…
Spre marea sa mirare, vânătorul primeşte zilnic
Vizita căprioarelor cu ochi limpezi,
Asistă fermecat la jongleriile viezurilor
Şi îşi răsfaţă privirea atingând
Tablourile pictate inegalabil în cozile
Unor păuni maiestuoşi…
Această pădure despre care povestesc eu
Există în fiecare dintre noi.
Animalele altădată înfricoşate nu sunt altceva
Decât gândurile noastre…
Dacă vom reuşi să ne privim ca printr-o cătare,
Punând sufletul mai presus de apăsarea pe trăgaci
Vom deveni vânători împăcaţi
Cu natura interioară
Şi vom trăi pentru totdeauna
În armonie cu propriul spirit…
——————————————-
O noapte la han
Am înnoptat odată într-un han
Aflat la răscruce de drumuri,
Ca orice stabiliment de acest fel care se respectă…
Veneam de undeva, firesc, şi mă îndreptam, absolut normal,
Către necunoscutul care mă invită
Să călătoresc măcar cu gândul
De fiecare dată când oraşul mă apasă
Cu betonul turnat peste vieţile noastre.
Hangiul mi-a oferit o cameră cu vedere către
Câmpul însângerat de maci,
Cu o lună plină agăţată deasupra, pe un tavan de cer,
Şi mi-a pregătit o friptură
Alături de care stacana cu vin roşu, gros, sănătos,
Nu se plictisea niciodată…
Ploaia lipsea…
Lipsea şi vremea de beţie,
Vorba poetului bolnav de boală şi de gânduri,
Dar în acel han m-am simţit aproape
De tot ceea ce îmi lipsise până atunci
Şi am călătorit către… mine,
Ca şi cum aş fi rezolvat o ecuaţie complicată
Inventată de un matematician genial…
Muşterii hangiului, petrecăreţi tăcuţi,
Ascultau liniştea nopţii şi şoaptele macilor,
Vorbeau despre drumuri îndelung bătătorite de paşi anonimi
Şi spuneau că a fi amorezat de distanţe neparcurse
Este desfătare absolută…
Am plecat a doua zi către destinaţiile mele neatinse,
M-am prelins de-a lungul unei hărţi împăturite în patru
Dar trăiesc fiecare zi în acelaşi han
De la răscruce de drumuri
Şi mă întreb dacă nu cumva acel hangiu discret,
Spectator al unor vieţi în mişcare,
Sunt chiar eu…
———————————————-
OGLINDA
Mă privesc în oglindă
Şi nu mă recunosc…
Lumea de dincolo îmi pare rece,
Pe alocuri zgâriată, crăpată, aburită,
Fragment dintr-un coşmar existenţial.
Erau vremuri când adoram oglinzile.
Acum le urăsc
Dar n-am puterea să renunţ
La chinul de a mă privi.
Şi o fac zilnic…
Lumea oglinzii există doar în poveştile copilăriei,
Alice a fugit în Ţara Oglinzii
Şi s-a descoperit pe sine
Aşa cum şi eu m-am retras
Dintr-o lume care nu-mi aparţinea
Pentru a mă refugia într-o lume căreia nu-i aparţin.
Mă privesc în oglindă
Şi nu mă recunosc…
Dintre toatre oglinzile lumii
A trebuit să o găsesc chiar pe aceea care
Mă înfăţişează aşa cum sunt.
Închid ochii
Şi atunci mă privesc în oglinda sufletului meu…
Şi nu mă recunosc…
——————————————-
Omul-Clepsidră
Sunt o clepsidră care nu va fi întoarsă niciodată
De nimeni…
Nisipul din mine curge ireversibil,
Revoltat împotriva atracţiei gravitaţionale
Care nu permite să curgi în sus…
Omul-clepsidră care sunt trăieşte aşezat
Pe o măsuţă, în sufrageria
Unde doar un border-collie
Priveşte televizorul ce transmite non-stop
Mesaje subliminale…
Cu nisipul fiinţei mele s-ar putea construi
Mii de castele efemere
Pe o plajă al cărei nisip călcat de paşi grăbiţi
Sunt tot eu…
M-aş putea transforma în sticlă,
În decursul secolelor,
Şi atunci oamenii ar putea să privească prin mine,
Urmărind un film fără happy-end
Al cărui afiş reprezintă o clepsidră neîntoarsă…
Devin o cascadă de nisip
Care curge în spaţiu închis
Şi chem vânturile de la miază-noapte
Pentru a fi purtat, fir cu fir,
Către cele patru puncte cardinale.
Pereţii clepsidrei care sunt
Mă apasă constant
Şi îmi este teamă doar de momentul
În care nisipul din venele mele
Se va termina brusc…
Cum voi mai curge atunci?
„Caut persoană bine-intenţionată care să întoarcă omul-clepsidră.
Ofer recompensă nisipul din mine
Şi promisiunea că voi curge etern,
Conform legii atracţiei gravitaţionale,
De sus în jos…”
——————————————–
Orologiul din turn
Bătăile regulate ale bătrânului ceasornic
Din turnul cetăţii părăsite
Nu mai sunt ascultate, de multă vreme,
De nimeni…
Limbile ruginite desenează constant
Cercul cotidian al scurgerii timpului,
Iar doi fierari cocoşaţi
Lovesc repetat acelaşi nicovale,
Marcând zgomotos fiecare oră devenită istorie…
Nu vom filozofa acum pe tema eventualei
Drame a unui orologiu uitat într-un turn
Al unei cetăţi căzute în ruină…
Abandonarea ei de către foştii străjeri
Este un subiect care nu are nicio legătură
Cu orologiul din turn…
Totuşi, în alte vremuri,
Demult apuse
(cum ar spune cronicarii de modă veche),
Exista cel puţin un angajat
Care urca o dată pe lună
În turnul cu ceas
Şi, ca un adevărat dirijor al timpului,
Ungea cu o pensulă lumea roţilor zimţate
Pentru ca orele scurse să nu scârţâie…
Bătrânul orologiu dăduse tonul petrecerilor de Anul Nou
Sau accentuase, sub ochi îngroziţi ai privitorilor,
Ultimele secunde ale devastatoarelor asedii
Indispensabile oricărei cetăţi care se respectă…
Acum, ceasornicul din turnul cetăţii
A rămas un punct de reper doar pentru luna
Care nu uită niciodată să se prezinte la datorie,
Spre încântarea lupilor ce urlă
Din mijlocul pădurii nesfârşite…
La rândul meu,
Privesc luna care sfâşie
Coroana unui stejar bătrân
Şi îmi simt inima un orologiu
Uitat pentru totdeauna în turnul unei
Cetăţi părăsite…
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________