Priveghi şi pavaje cu vânt
să-l reîntâlneşti
în odaia prea strâmtă a sfârşitului
mire albastru din nou (învineţit mai degrabă)
prea bine pudrat de-asistenţii limbuţi
ce-l încarcă
în sacul de plastic sălciu
deschis flămând plescăind ca o gură
răscolitoare obscuritate
lâng-o nelinişte groasă şi mută
întinsă pe trupul de lut cu ger destrămat la picioare
paharul cu viespi ruginii înăbuşit
sub orbitele goale
şi pe delături cuvinte sărate
atâtea secrete atâtea erori iluzii istovite despărţiri
în partea cea bună a vieţii în neîmbătrânire
iar acum
părăsirea aceasta mai albă ca seceta indiferenţei
uitarea a tot ce a fost şi s-a înnorat în oglindă
ca şi când n-ar fi avut niciodată surâs
ori n-ar fi fost construit niciodată
Călătorie sub norii de piatră
o singură aripă
pe partea istovită-a amurgului
şi mâna însângerată plină de spini
lipită de funia clopotului
care vesteşte bucuria unei înmormântări
ţie încă nedestinată
.
în rest
tinereţe de unde
şi dragoste cum
când paşte la capăt târziul
despărţitorul hotarelor
şi-al vieţii viclene
pe care o urci în cuibarul de aer
al clipelor
.
în rest
cucereşti frica o botezi cu curaj
ca pe-o victorie nemeritată
măsori distanţa dintre suspine
polizezi dinţii umbrei
speli gleznele frigului
înfloreşti în uitare
strivindu-ţi aripa
sub norii de piatră
Zile în şir nopţi în şir ieri şi azi
nici o buruiană vindecătoare
nu există pentru tristeţea timpului
care se vede părăsit de mine
lăsat baltă în şerpuirea asta de vieţi
pe coasta învăpăiată şi îngust cabrată
a nedumeririi
ca un salt de tigru
care-ţi linge memoria
întinerindu-te
dar tu ştii că aici totu-i plin
că deasupra petrecerii creşte limpede moartea
chiar şi-n jocul copiilor râde tare şi ea
cu sărutul iernatic
peste gură se surpă
grea precum plumbul împleticit
mă ghemuiesc
mă îngrop lângă steaua sărată
lebădă de cenuşă osândă umedă
ciulin ţintuit
pe bătăile inimii
mut şi străin
Goală memorie reflex înfrunzit
să-nveţi să-ţi smulgi nesprijinita viaţă
dintre cicatricele albe
bine-ascuţite şi reci
pe care pierirea-şi construieşte acoperişul
şi marginea
să fii doar o cruce de lemn pe care se urcă-ntunericul
să se uite în zare
un animal de fildeş ignorant netemător de trecere
prins în petreceri cu surâs pâlpâitor
creat şi recreat îngrozitor de repede
în timp ce de fapt
prăbuşirea musteşte sporind
şi spuma neagră aruncată-n destrămare pe cer
întunecă vântul
goală memorie reflex înfrunzit
totul în jur pândeşte şi-adulmecă
până şi luna-i o jivină de-argint
temniţă-i liniştea
înconjurată
cu spini de-amăgire albastră vindecătoare
vezi cum cade fericirea de sus
nici o iubire nici un război
numai dialogul dintre nor şi senin
şi mâinile grele ziua şi noaptea
lucrând la păianjenul fără contur
Viaţa durează din zori în amurg
nouă ne trebuie case şi drumuri şi nori
măcinăm făină
ne odihnim
mergem în sudul fierbinte al dragostei
şi toate astea ţin foarte mult
ţin toată viaţa
dar viaţa nu durează decât din zori în amurg
din zori în amurg
şi se stinge odată cu soarele
odată cu soarele printre răcori
doar bucuriile noastre molipsitoare
regenerându-se necontenit
şi amintirile
domoale ruine tristeţi boltite
văgăuni trandafirii
în care fumegă vântul
şi speranţele strigă prin somn
dar cine s-audă
mai jos zace scândura spaimei
arşiţa ei dinspre noi
Chipul iubitei lăcuit cu aur
chipul iubitei lăcuit cu aur
frunte senină
ochi primitori
zâmbetul ca un mesaj folositor
mă tem să-l deschid şi se-ntunecă
credeţi-mă
existenţa noastră e doar întâmplare
buzunarul ni-l cântărim oricum
şi colorăm cu speranţe
cerul
cu noroi şi scântei
ne colorăm dragostea
ca pe o stradă
cu trotuar glazurat
pentru mers stingherit
nu vă pese
tabloul acesta reprezintă inima mea
Iubirea loveşte din plin ia aminte
tăcerea de granit în goană după desăvârşire
în mijlocul pădurii de urzici
prin care se plimbă sufletul-bestie
acum în martie
când frigul devine dans crud
peste tropăitul mugurilor ce-aduc viaţă
peste zborul păsărilor înhămate la aer
peste ovalul inimii ninsă de raze
prin colbul înalt pe care-l stârneşte aşteptarea
apoi din nou mersul spre libertate
prin lumina care-ţi îneacă genunchii
pe oameni să nu-i vezi
iubirea lor e respiraţie vrăjmaşă
strădanie de-a muşca
precum insectele înfierbântate
şi o mână atât de mică pentru întâlnire
un „ce mai faci” ca un şanţ la porţile ochilor
şi inima covor cărunt de zdreanţă
spălat nu o dată
Impozit pe tril pe zbor pe târâit
mâhnitul nor iar nimereşte
prin dimineaţa din geam prin uşa mea spartă
peste cearceaful putred de atâtea vise
sub o recoltă groasă de triluri
şi omul cu inima ciur
când trec tristeţile răbufnitoare
la ceasul mereu inexact
prin mijloc de tâmplă rece-asudată
.
fii fără grijă
gingaşa spinare a zilelor
nu se lasă călărită uşor
şi-n vremuri ca astea pline de insecte
devoratoare
alfabetul de gală-l ştiu doar rechinii
nu de ruşine plesneşte fioroasa faţă
nici gâtul impregnat cu aur
al cheltuitorului
de sub tabela de afişaj
.
fii fără grijă
nici norul nu udă speranţe ci mărfuri
mingi de fotbal funcţionari cu feţe de zid
undeva la cununia bacşişului
cu buzunarul şobolanului rege
priviţi-le mâinile spre-a nu putea şti
dac-au ucis sau jertfe-au adus
priviţi-le ochii ca nişte instituţii
în care trilurile plătesc impozit
nu doar pe zbor ci şi pe târâit
Totul este foarte explicabil
ce vrea binele făcut
să devină pildă molipsitoare
să le-nveţe pe mierle noi melodii
nu există vipere blânde
la nici o margine
pentru ciripitul recunoştinţei
în noaptea de corbi
din sloiul ferestrelor
acolo unde
totul a trecut
şi inimă şi zbor şi duminică
luna mică insultă întunericul
fie-ţi de-ajuns
ciulinul înfloreşte-n loc interzis
în partea obscură-a surâsului
lângă zăbrele şi cicatrice
acolo unde
ceasul bătrân îşi întinde picioarele
precum cochilia întortocheată
Lung este drumul uită-mă dacă ţi-s drag
Pleoapele trezite hoinăresc
pe malul spumos al suspinului
retina umedă pare prundiş
sfârşitul nu se-ntâmplă aşa devreme
decât pe colinele de frunţi înclinate
când vântul lucid rece şi orb
prinde-ntre scoabe subţiri bezna spartă
.
uită-mă
dacă ţi-s drag
aşa
mai mereu logodit cu-amăgirile
dormind fericit în grădina de spini
cu evaporate sărutări pe buze
alţii în loc vor veni
când pomii îşi văd de uscata lor moarte
chiar şi în martie, chiar şi acum
când mugurii palizi scheună stins
şi bucuria are formă de foarfece
iar noi draga mea ne-ntâlnim
în spaţiul primitor dintre tăişuri
unde trestia inimii
de-abia tresărind
îşi picură zâmbetul
îndelung resemnată
Frumosul om măruntul înnoratul
să uiţi să speri să te auto-naşti
cu aceeaşi identitate consumată pe bucăţi
precum pâinea
încă din leagănul aşternut cu urzici
să te obişnuieşti cu un trai confortabil
zi de martie rândunele îngheţate
peste-omoplaţii oraşului mare
iarna
în depărtare îşi urlă fiorii
că am lăsat-o însingurată
nu mai vorbesc de toamnă pe care am îngropat-o
în veneţia sângelui meu
ca pe-o destinaţie neomenească
ştiu cine sunt
în adânc
culegător la secerişul speranţelor
voce-n amurg
în care se vaietă drumurile
cu sufletul împrăştiat
peste amintirile moarte
şi plecările
nenumărate
împlântate-n pavajul din faţa porţii
zăcând acolo
ca nişte păsări cu aripi imense tăiate
nu-mi trebuie îmbrăţişări
nici îndemnuri
nici sfaturi
am braţele spaimei
frumos îndreptate spre mine
şi 60 de ani de om fericit
precum copacul ars şi silit
să-şi iubească cenuşa îmbelşugată
Cândva la ora asta se înverzea de ziuă
cântecul meu de dragoste
spus îndărătul copacilor
să nu-l audă mierlele şi să se ruşineze
la 60 de ani dragostea-i un pietriş sclipitor
o ceartă cu sângele cu carnea cu oasele
o despărţire întruna de naştere
la 60 de ani se apropie tare ora închiderii
apune soarele mult mai devreme
în faţa inimii decorul lumii se schimbă-n
tristeţi nicidecum efemere
îţi vine să plângi dar în loc de lacrimi
din ochi îşi ţâşnesc melci albaştri
te târâi cu ei spre icoana de aur
din care se scutură chipul iubirii
la 60 de ani eşti un prunc inutil
ce preţuieşte negura fumul
singurătăţile coboară din spini
şi se sting printre oameni tot timpul
măsoară anii măsoară norii
îngăduie buzelor să nu vorbească
atât de zveltă ca o văpaie
vine-nserarea lângă fereastră
ziua se duce
e chiar sfârşituncremeneşte râsul şi plânsul
Îi văd cum râd şi cu aşa cruzime
orice naştere este o prăbuşire
în zi de martie
când munţii-şi umplu plămânii cu aer nou
iar o mamă visează fără somn că-i înmuguresc ochii
peste ţipătul gingaş din leagăn
un clopot spart îi desferecă buzele
o apă neîncepută îi spală norocul
tata în mină pregăteşte bucuria de-a veni acasă
drumul merge singur şi el în spatele lui
apoi începe din pâlcul de nori să plouă subţire
şi porţile zilei se zdruncină toate
aşa de frumos începe o viaţă
.
mi-ar fi plăcut să am copilăria altora
să nu moară tata cu toamna dărâmată pe piept
nici mama să nu văduvească precum o mierlă fierbinte
neagră şi tânără cu dragostea ascunsă-ntre spini
mi-ar fi plăcut să nu fiu prieten cu nici o noapte mâhnită
cu nici o zi trăită de prisos
să nu-mi las chipul tipărit pe bancnotele false
ale speranţelor de toate felurile
mi-ar fi fost dor să nu îmbătrânesc aşa dintr-odată
ca o piuliţă uzată la carul de foc al lui dumnezeu
să n-am 60 de ani şi să nu fiu o iarbă ghemuită
sub troienele tuturor orelor
în interiorul acesta târziu
în care soarele nu mai este lumină
în care lumina nu mai este zi
în care numai întunericul este zi
Ca apa trece totul calcă blând
să simţi ninsoarea din martie
ca pe-o singurătate lipită de streşina ochilor
să treci peste munţi precum strigătul păsărilor
des fâlfâind din aripi uitate
să-i spui copacului mut că-l dezmierzi
numai la ora când se prăbuşeşte
dar omului să-i spui
că nu-i bătrân
că n-a început să cânte la o harfă uscată
.
norii în noapte au insomnii
cu care tulbură odihna pământului
grea-i suferinţa simţită de râu
atunci când malul nu-l recunoaşte
pe tivul întunericului dacă înaintez
dacă îmi scot la plimbare tristeţea
doar obositul măceş în destrămare-l ating
cu inima mea de spin roşu
.
bucură-ţi ochii cu privelişti de rând
dimineaţa-i un ţipăt ţâşnit din ninsoare
ziua învinge lucidul senin
bătrână-i doar noaptea
bătrâne şi reci sunt doar apa şi noaptea
Spre porţi caut ieşire pipăi drumul
o seară de martie
fără tristeţe
nici bucurie
o seară ca o minge de cauciuc
cu care te-ai putea juca legat la ochi pe marginea drumului
ori prin curtea rece de sub propria-ţi frunte
iar când ai obosi
când picioarele ţi-ar deveni râme bătrâne cu oase
te-ai închide în casa cu patru pereţi
cu patru puncte cardinale bolnave de inconsistenţă
în peretele din faţă ţi-ai zidi moartea plină de viaţă
la stânga fără nici o atingere
ai auzi mieunând pisica amurgului
care să-ţi sufle-ndelung peste faţă
la dreapta o blană de fiară nerăbdătoare
s-ar alungi peste speranţele tale de om fericit
şi numai în spate pe lângă umbra-ţi pâlpâitoare
din care varul a fugit în zăpezi
ai presimţi o cruce înduioşată
cum te-ar lua în spate şi ar urca cu tine înspre acoperiş
şi-n pod
printre zdrenţele palide
cu care-ţi pansezi zilnic existenţa netrebuitoare
ar adormi luând forma trupului tău
ai găsi-o acolo în zori împrăştiată pe scânduri
şi ai chema paznicii
s-o arunce afară ca pe-o destrăbălată
Întreb un orb de el mă ţin cu mâna
mi-ar trebui o zi deosebit de rece şi de uscată
o zi învelită în năframă neagră
precum o femeie venind de la o înmormântare
mi-ar fi necesară o asemenea zi
spre a mă putea retrage în casa-mi strâmtă de oase
lângă focul pâlpâitor care fumegă-acolo
şi întinzându-mi peste tot la uscat amintirile
să le-aleg şi să le pun deoparte
pe cele mai tefere şi mai puţin mioape
ce-ar mai putea gânguri ceva
despre tinereţea-mi dispărută acum 30 de ani
zvârcolindu-se precum o piatră bolnavă
precum o ploaie fierbinte fâlfâind între steaguri
precum o insulă scufundată în miezul de bronz al oceanului
aşa zvârcolindu-se a dispărut
de pe toate străzile din univers
dintre toţi spinii mari şi sălbatici ai zărilor
din toate bibliotecile muzeele arhivele jeluitoare
aşa zvârcolindu-se a dispărut
nelăsând-mi decât această barcă îngustă din piept
cu care călătoresc noaptea pe mările de aer ale singurătăţii
prin giulgiul de cenuşă al clipelor orelor
călătoresc grăbit şi mă duc
stăruitor înspre margine
stăruitor înspre ultima zi
deosebit de nesemnificativă şi de uscată
precum o femeie învelită în năframă neagră
precum un pâlc rece şi-ntunecat de bărbaţi şi femei
întorcându-se de la o înmormântare
————–
Dumitru Mălin
______________________