Alfabet poetic
I
Alunecând pe toboganul iubirii
Eva căpătă forme rotunde
perfecţiuni ale minunilor lumii
ce le doreşte orice femeie
care soarbe din izvorul cristalin
dragostea dintâi vine noaptea
când cântă cocoşul cu plisc de aur
vesteşte nemurirea iubirii este în
iertarea păcatului cunoaşterii
oferă omului dreptul la fericire.
Bătut de soarta naşterii
Adam îşi croieşte drum
prin noroiul existenţii familiale
Eva aruncându-i batista
libertăţii masculine în timpul
iubirii dintâi trăită în clipele
tinereţii în iarba virgină a dorinţelor
coasa trecuse să omoare puritatea
simţurilor sfărâmând inocenţa
primelor îmbrăţişări ardea inima.
Câmpiile dorului sunt
ogoare pline cu holdele dragostei
valuri de aur
mângâiate de aripile lăstunilor
în aşteptarea zborului
peste imensitatea singurătăţii
picură lacrimi sonore
din ochi de ciocârlii cântă la o
vioară pe strune de raze de soare
alunecă invizibil arcuşul lui Eol.
Dorul dragostei
situat între coastele hominizilor
ţipă pescăruşul mângâind valurile
forme rotunde întinse pe
câmpia arsă de Ra
zeu cu miliarde de giga calorii
se revarsă peste nisipurile Saharei
caravanele trec imperturbabile
la trecerea timpului
dragostea nu ia seamă.
Eram eu şi lumea mea
cuprinsă în vârtejul dorului
ardea câmpul de maci
udat cu cristalele dimineţii
au fost date de Dumnezeu
pentru potolirea setei poporului sfânt
nu-i este indiferentă libertatea
privită ca stare naturală a omului
include dragostea între semeni
constituie tăria unei naţii după Platon
Făcută pentru dragoste
femeia îşi caută chipul în ochii bărbatului
se oglindeşte dorinţa
trecerii prin patul amorului
este condiţia sine qva non
a trăiniciei oricărei căsătorii
nu i se iartă momentele de slăbiciune
ale femeii duc la destrămarea familiei
apare acolo unde dragostea adoarme
din lipsa de respect reciproc.
Gândul rătăcit prin Amazonia tinereţii
se întoarce în mine
picură cristale celeste
şi dorul iese în strada nopţilor
cucuveaua intonează un imn mortuar
visurilor cu ochii deschişi
mă încurc în răgălii de sălcii
se agaţă speranţele
plutesc peste râul ce porneşte la deal
curcubeul vieţi devine cenuşiu
Koka-kola a umplut barurile din România
sunt pline de tineri dornici de libertate
nu există fără câştigul cu forţe proprii a existenţei
în România este o fata morgana
pentru ţara noastră este Uniunea Europeană
nu va fi ajunsă din urmă cu guvernanţii actuali
nu vom ajunge niciodată la limanul dorinţelor
se află într-o bucată de pâine şi o cană de lapte
am ajuns să importăm noi o ţară a oierilor
ne îmbrăcăm cu vechiturile Apusului
Libertatea spiritului inflamează ţărmurile speranţelor
sunt pline de dorurile de ţară
macină sufletele argonauţilor
scrutau zările visând Yataka
era plină de pretendenţi îndrăgostiţi de Penelopa
nu se îndoia de revenirea lui Odiseu
înfruntase pericolele mărilor
nu i-a zdruncinat iubirea pentru soţie
l-a făcut victorios în încercările la care a fost supus
le-a trecut cu curaj şi viclenie.
Mărturisirile primei iubiri sunt spovedanii pentru sine
omul retrăieşte clipele tinereţii
sunt peceţi gravate adânc pe scoarţa cerebrală
este vinovată de durerile dragostei dintâi
îi revine dreptul la nemurire
este doar o iluzie trăită în clipele de fericire
se succed la intervale mari
individul se află în starea naturală
eram mai dependenţi de natură
nu aveam grija zilei de mâine
Nimicul se zbate în chinurile facerii
pentru a se întoarce în sine
creaţie cu două mâni şi două picioare
ce conduce un univers insensibil
la ţipetele cucuvelelor
pornite să vestească finitul infinitului
imposibil de aflat chiar de fiinţele raţionale
spirit intrat în dezordine browniană
caută să se regăsească în bigotismul creştin
aduce oamenii în evul mediu timpuriu
Purtându-mi picioarele peste hăuri
raiul existenţelor indefinite
agăţându-mă de copacul speranţelor
m-am oprit pe planeta albastră cu
mâinile sângerânde
înţepate de fiorii dragostei dintâi
le-am spălat cu apa norilor ieşiţi la plimbare
pe bulevardul apusului pavat
cu pietrele dorului
când Cupidon îşi îndrepta săgeata
spre inima mea.
Roata istoriei se rostogoleşte
pe trupurile oamenilor cresc
ciuperci otrăvite de politici
perverse manifestări ale Homo sapiens
se vrea un superman blond
creaţie nocturnă de gânduri încolăcite
pe trupul istoriei când mintea
rătăcea pe apele tulburi
invenţie pentru al întoarce pe om
în timpurile grotei.
Soarele se rotunji cât roata
carului mare i se rupse oiştea
pe Calea Lactee pavată cu luceferi
bidivii biciuiţi cu raze albastre
alergau spre zenit să găsească luna
ascunsă după un cumulus
îşi dădea faţa cu alifie
adusă de pe Venus
era supărată că
spuma mării fusese sărată şi o usturau ochii
Şandramaua politicii liberale
pârâie din încheieturi la auzul lui
Băsescu scărpinându-se pe cap
se reflectă în apele Bosforului
vapoarele pierdute la jocul intereselor politice
a scos ţara la mezat
ne apare ca o domnişoară bătrână
se laudă că merge în mormânt
fără de prihană a fost doar Maria
după ce la născut pe Isus
Totdeauna Ulise îşi începea dimineţile
cu-o simfonie închinată lui Apolo
cântată de Orfeu pe strunele Euterpei.
ieşită din adâncul mării
Odiseu îşi înfunda urechile
pentru a simţi euritmurile
trimese din Yataka
pe spuma mării de Penelopa
aştepta ca nimeni să nu poată încorda
arcul iubirii plecate.
Ţăranul gândea la zile mai bune
când a pus ştampila pe buletinul de vot erau
trecute numele unor escroci ordinari
jefuiesc ţara şi de 18 ani
ei tot speră ca să fie pusă pe picioare agricultura
României a ajuns în pragul falimentului
guvernul lui Tăriceanu refuză demisia
este un act de onoare al politicienilor
nu le pasă de ce se întâmplă în ţară
e strigător la cer când vezi câtă sărăcie este
Unirea popoarelor dă de gândit
Statelor Unite li s-a impus
embargoul minciunii în Yrac
moarte seceră cu coasa pe bulevard
soldaţi cu pistoale la butonieră
dansează rok în ritm de cazacioc pe
pistele sufletelor feţelor acoperite
o lume ascunsă visează
trecerea Eufratului pe căule din nisip
luna de miere a îndrăgostiţilor de Alah
Vederi păstrate de irisurile minţii
vlăstare tinere pe copacii senectuţii
mărturii ale timpului trecător
aduc în suflete dorinţele mersului în patru labe
timpul jocului nevinovat
trece în goană omul ajunge
aşteptând viaţă veşnică pe pământ
nemurirea sufletului îl îâmfioară
fiindcă fără trup raţiunea de a exista
nici clerici n-o au
Z – Zborul bufniţei Minervei
la anii senectuţii
bătând din aripi large
mi-a adus mirosul de neuroni
arşi pe altarul spiritului neliniştit
de incertitudinile sfârşitului
întunericului mărilor
pe valurile cărora se plimbă obosite
mareele unei luni pline
udând ţărmurile speranţelor
Din dragoste
Am apărut pe lume din dragoste
Soarele îşi trimitea razele peste florile vieţii
cresc acolo unde întâlneşte iubirea
ne este călăuză în trecerea noastră prin Univers
este marcată de angoasa morţii
este sabia ce stă deasupra capului oricărui biped
îi este hărăzită moartea
lucrează ca manifestarea dragostei lui Dumnezeu pentru om
nimic nu este mai trist decât despărţirea de cei dragi
nu ţine cont de eşti bogat sau sărac.
ZIDUL
Iubito, poţi înţelege ce înseamnă
50 de ani
Cinci zeci de ani
fără dragoste.
Ai plecat,
am plecat
şi-n urmă drumul s-a închis.
Un zid pe care acuma am scris:
Zidul celor cincizeci de ani fără dragoste.
Mai înalt ca Zidul Berlinului,
mai mare ca Zidul chinezesc.
Nu l-ai trecut, n-am cum sa-l escaladez,
rămânem pe veci făr’ de-nţeles.
20 februarie, 2008
Lună, tu…
Lună,tu care îmi treci
Pe-ale cerului poteci
Ia opreşte-te o clipă!
Vino jos şi îmi cuvântă
Şi îmi spune, mult te rog
N-ai văzut în drumul tău
Ce mai face dorul meu?
Îl aştept de-o vară-întreagă
De pe câmp maci să culeagă
Să sădească pe-un mormânt
Unde voi dormi curând,
Macii vor avea vecini
Doi plopi ’nalţi pe cer stăpâni,
Prin ei vântul o să bată,
Frunza va fi legănată,
Şi-or cânta un cânt de dor
Dintr-un fluier doinitor,
Şi-or cânta un cânt de jale
Cum cântă apa-n izvoare,
Şi-or cânta un cânt de-amar
Lâng-o cruce de stejar
Ce-mi va sta la căpătâi.
De ea pese-i nimănui.
Lună, tu care îmi treci
Pe-ale cerului poteci
Lumina-vei crucea mea
Când pe cer lipsi-va-o stea
Ce-o veni de sus la mine
Ca să fim în-aceeaşi lume
Şi-om dormi în-acelaşi pat
Cu cruci, două stând la cap,
Şi-om dormi în-acelaşi loc
Ascultând fluier de soc.
Somnul fi-va-ne pe veci
Sub lespezi de piatră reci
Iar tu mereu vei trece
Călător de noapte rece.
1 august 2007
Din ciclul „De dor şi dragoste”
Descurcă, iubito, iţele iubirii
Descurcă, iubito, iţele iubirii
Şi ţese întinse pânze de amor!
Pune bătătură dorurile noastre,
Giulgiu să îmi fie când va fi să mor.
De te-ncurci în ele, ai un pic zăbavă,
Voi veni şi eu ca să te ajut
Şi vom ţese-n doi numai pânză albă,
Dorurile noastre s-or uni-n ţesut.
Ne vom face haine de mire, mireasă
Şi-om fi la altar numai tu şi eu.
„Fire de mătase împletite-n şase”
Dorul meu şi-al tău pe veci vor uni.
Cu lacrimi de iubire
Cu lacrimi de iubire ud florile din glastră
Şi te aştept pe tine să treci pe sub fereastră.
O floare mai plăpândă îmi suflă la ureche:
Noi ne uităm degeaba, iubitu-ţi nu va trece.
O mângâi pe petale, o-întreb de unde ştie:
- Aşa e scris în stele, să suferi din iubire.
El este dus la alta, urâtă dar bogată
Cu bani se face totul în lumea asta fată!
Din ochi pornesc noi lacrimi, le vărs pe flori să crească
Şi din iubirea mea boboci să înflorească
Dar una dintre ele nu creşte, se usucă,
E floarea vieţii mele, micuţa mea plăpândă.
- Iubesc un trandafir dar sunt floare de glastră,
Nu pot să ies afară, de soartă-s blestemată,
Iar el sub ploi de vară mereu tot înfloreşte,
Iubeşte o lalea, laleaua îl iubeşte.
Aşa e-n lumea noastră, a ta şi-a florilor
Adesea ne uscăm fiindcă iubim cu dor.
Pe cei ce noi iubim de noi lor nu le pasă
Sunt fluturi, de zi şi noapte,şi stau la orice masă.
Septembrie 2003
Îmi plâng răchitele în luncă
Îmi plâng răchitele în luncă.
Cu părul lung şi despletit
la margine de râu se-apleacă
oglinda apei să sărute
căci râul e al lor iubit.
De sărut râului nu-i pasă.
Pe drumul lui curge mereu
iar pietrelor ce-i stau în cale
prin mângâieri le dă răcoare
şi vadu-i versul lui de-amor.
Dar pietrele ca şi răchita
de dorul lui se vor topi
căci râul curge şi se duce,
mereu e el, mereu e altul,
nu are timp de-a poposi.
Cu apa lui hrăneşte înaltul,
răstoarnă munţi când se încruntă,
în-adâncuri negre se cufundă,
oceanele tot el adapă…
Acesta-i este datul.
Îmbrăţişat în valuri, domnul,
neliniştit îi este somnul;
răchite-s mii ce îl sărută
şi peste multe pietre cură
căci drumul îl tot cheamă.
Decembrie 20
Iubirii i-ai spus adio…
Pe malul unui râu,sub plete de răchită
Iubirii i-ai spus adio, iubita mea iubită.
Venise primăvara, era-n luna lui mai
Când păsările cântă, iubirii dându-i grai
De-atunci îţi tot duc dorul, iubita mea iubire
Şi plâng precum răchita; pe râu ea îl mângâie.
De mult a fost lăsată la margine de ape
Iubirea ce-i plecase în ape să o cate.
Şi eu privesc la râul ce curge-n legea lui.
De veacuri întruna curge. Şi el îşi cată dorul;
Blestem de sus venita să nu-l cuprindă somnul
La fel ca şi răchita, ca apa râului
Aceleaşi doruri multe eu am pe-acest pământ.
Tustrei odată în viaţă,tustrei noi am iubit.
De-aş vrea averi…
De-aş vrea averi, de-aş vrea pământ
cu lesne aş găsi.
Dar eu te am pe tine-n gând,
şi-n inimă te am oricând…
Codană nu-i ca tine.
Parc-a fost ieri…
Mi-ai apărut la scaldă într-o vară.
Tu te-ai ascuns,eu te-am văzut
şi am intrat în boală.
Mi-aduse mama trei femei
de deochi să mă descânte.
Cărbuni arşi s-au dus la fund
şi eu le-am spus că sunt bolând
de-o grabnică iubire.
M-a iscodit mama să ştie
ce noră-i voi aduce.
Că nu voia pe lângă ea
pe orice fată i-ar cădea
unui nebun ca mine.
Ba, ea vroia să aibă averi
ca să trăiesc mai bine.
Eu i-am răspuns că asta fac…
În lumea asta avere nu-i
mai mare decât tine.
Zăpada e mare…
- Zăpada e mare, drumul e lung,
iubito, la tine cum să ajung?
Îţi trimit dorul pe rază de lună
de urât noaptea el o să-ţi ţină.
Când vântul, obraznic, în geam îţi va bate
tu la fereastră iubirea mea scoate
şi ars de al meu dor va da înapoi,
mai tare ca dânsu-i iubirea din noi.
- Iubite şi doru-mi eu ţi-l trimit…
Unit cu-al tău dor zăpada va curge
iar drumul va fi o cărare dulce.
În prag te aştept cu braţe deschise
şi am pentru tine sărutări nenise.
Pe cerul înalt luceafăr străluce
ca dorul să ştie pe unde s-apuce;
la Carul cel mare bidivii se înhamă
şi printre stele pornesc în goană.
În zori de zi la palat în poartă
dorul primeşte dulcea răsplată.
Dorul meu e dor de tine
Dorul meu e dor de tine,
să-l opresc nu am putere,
inima nu are vrere
să uite de-a mea iubire
şi mă roagă în neştire
să alerg, să umbl’ prin lume,
Poate, poate te-oi găsi
şi apoi m-oi odihni.
Dorul meu e dor nebun,
nu stă locului te strigă:
Haide, vino! Ce? Ţi-i frică?
Nu s-o întâmpla nimică.
Un sărut nu-i mare bai!
Voi-ncerca eu să fac pasul;
tu rămâi doar cu plăcutul
şi-apoi, dacă ai să vezi
că sărutul nu-i o crimă
ai să spui: mai vino mâine
că acasă nu e nime’!
- Chiar aşa de breaz te crezi!
Un sărut e mare lucru
şi nu-l dau când mi se cere ,
eu îl dau când e iubire.
- Eu ţi-am spus doar: te iubesc!
- A… nu vorbe, vreau dovezi:
adu-mi luna de pe cer…
fă din dânsa giuvaere:
un şirag lung de mărgele,
un inel să am pe deget
şi-n urechi să-mi pui cercei…
- Mă, da’ multe tu mai vrei!
- Un sărut face mai mult
ca orice pe-acest pământ.
- Ce am zis că nu-i aşa?
Nu în bani el se măsoară,
dragostea este o comoară.
Seara vine, luna-i sus…
- Stai cuminte!… Nu ţi-am spus?
Vreau inel de cununie
şi-apoi…ţine-te , bădie!
De ne-i şti să mă săruţi
aspru eu te-oi pedepsi.
- N-avea grijă!
Îmi vei mulţumi…
Vino iubito,vino curând!
Pe raze de lună, pe pale de vânt
Vino, iubito, vino curând!
Clipa morţii nu-mi este departe,
Ceasornicul vieţii de-abia îmi mai bate,
Când steaua-mi din cer încet se va stinge
La pieptu-ţi de dor pe mine mă strânge.
Vino iubito, vino curând!
Vino să-mi stai la cap la mormânt
În loc de popi la cap să îmi cânte
Cobzar bătrân pe strune bătrâne.
La margini de ape du-mă s-aud
Suspine în vaduri, peştii curgând.
Acoperi-mă-vor crengi de sălcii brumate
Când peste lunci crivăţ va bate.
Şi de vei voi să vii pe la mine
Şi mort îţi voi spune cuvânt de iubire.
De ce iubeşte omul
De ce iubeşte omul?
O, Doamne, Tu îmi spune!
Să ştiu de e păcat că fericită sunt
Când dorm la el în braţe
Şi el îmi zice cânt.
Că muşc din mere coapte?
Am poftă! sunt femeie.
dar de-i păcat aceasta
de ce lăsata-i mere
să fie pe pământ?
Februarie 2007
Covorul cu poveste
În sătucul ei natal
baba Rada stă şi ţese
un covor cu o poveste
cu-mpăraţi şi împărătese.
Lâna i-a adus-o-n dar
zâna nopţilor cu lună
şi i-a dat şi de-un ştergar
cânepă de bătătură.
Ca vopsele şi-a ales
Flori din lunca de la baltă:
pe covorul, fir ales,
- frunză verde foi şi-o fragă -,
stau la masă trei pansele
ce aşteaptă prinţi de soi
ca să fie împeţite.
Într-un colţ un mac aprins
- e băiatul de prin casă –
ochii-i ard, el e cuprins
de o dragoste necoaptă:
ce mai mică dintre pansele,
cam de seama lui să fie,
i-a cerut o sărutare
astă vară pe câmpie
şi de-atunci îl doare capul,
pieptu-i arde tot mai tare…
Ce să facă? Ce să facă
ca să iasă din strânsoare?
Peţitorii vin cu droaia…
Cel mai mult e întrebată
cea mai mică din pansele
care pare supărată:
- Nu vreau să mă mărit, tată,
nici un prinţ nu-mi face placul!
Şi vorbeşte tot mai tare
ca s-audă din colţ macul.
- Fata mamei, zice mama,
de nu vrei, tu mai aşteaptă
c-o veni din lumea largă
prinţişor care să-ţi placă.
Bucuroasă, fata mică
braţele spre cer ridică…
Jos în colţul de covor
tot mai roş devine macul;
e cuprins de-atâta dor
de-a aflat de el tot satul,
iar panseaua cea mai mică
prinţişor nu mai aşteaptă
şi s-a dus ea lângă dânsul
ca să fie sărutată.
Vreme trece, pe câmpie
e puzderie de maci;
Baba Rada stă şi ţese
noi covoare cu-mpăraţi.
Noi poveşti ea izvodeşte,
sunt din viaţa ei de dor…
Cine poate le citeşte
şi nu calcă pe covor.
Februarie 2000
De mai iubi
De mai iubi…
De dor, de drag, ţi-aş sta în prag
să-ţi cânt romanţe de iubire,
să-ţi spun cât dor îmi e de tine.
De mai iubi…
na-aş sta pe gânduri nici-o clipă
să-mi fac din mână o aripă;
de-aş trece chiar şi-n altă lume,
eu aş zbura să vin la tine.
De mai iubi…
De zeci de ori eu te-aş iubi mai mult;
pentr-un sărut aş fi în stare să trec ape
munţi să sfărâm;
Sahara aş face-o o mică plajă,
poteci mi-aş face
prin păduri…
Nimic în cale nu mi-ar sta
să vin la tine , draga mea,
de mai iubi!
După cinci zeci de ani
Scrisoare
De cinci ori zece ani trecut-a de când ne-am despărţit.
Te caut de atunci dar eşti de negăsit.
Şi gândurile-mi sunt negre, de frică sunt cuprins;
Mai eşti pe lumea asta sau steaua ta s-a stins?
Te caut printre stele şi parcă te-am văzut…
Visat-am într-o noapte; un vis atât de scurt!
Erai parcă mireasă dar, mire nu aveai,
Un înger îţi ducea trena, pe ape tu pluteai.
…………………………………………………………..
De eşti în ceruri dusă, priveşte spre pământ,
Pe-ogorul vieţii mele doar flori de dor mai sunt.
Din ochii plini de nouri le ud noapte şi zi
Să nu se vestejească nici după ce-oi muri.
- Iubitul meu, iubite, te scoală dimineaţa,
Pe flori tu vei găsi mici boabe de iubire.
Culegi-le cu grijă, cu ele spală-ţi faţa,
Vei şti că toată viaţa eu am trăit cu tine.
Mai multe nu-ţi pot spune, nu am creion, hârtie
Şi dacă le-aş avea, aici n-au trebuinţă.
În vis doar pot să-ţi vin, să-ţi spun a mea căinţă
Şi ca să nu se uite, apucă-te şi-o scrie.
De nu ştii ce este dorul
De nu ştii ce este dorul
vin’ la mine să îţi spun!
Să cunoşti întâi amorul
pe pământ adus, cântând;
sărutările de fată
când pe cer e lună plină,
sau răcoarea dimineţii
cu iubita mână-n mână;
teiul înflorit, deasupra,
plin de zumzet de albine
culegând cu ele odată,
ele miere, tu nectar de buze pline;
părul galben precum pâinea
încă-ntinsă pe câmpie
şi prin bucle răsfirate
vânt obraznic să adie;
iarba verde de acasă
şi livada de cireşi,
cântece de ciocârlie
când la câmp mergi cu mioare
şi în joc mieii se prind
ţopăind, miraţi de soare;
balta plină de copii,
fără a fi discriminare
între fete şi băieţi
la scăldat în pielea goală;
gânguritul de copil
legănat într-o covată,
primul său cuvânt rostit
şi-l auzi strigând la mamă;
prima notă din caiet
şi colega ta de bancă;
primul plic ce l-ai trimis
cu-o scrisoare de iubire
pe roz coală de hârtie.
De nu ştii ce este dorul
vin’ la mine să îţi spun
c-am umblat destul prin lume
şi-am mâncat tain străin:
Pâinea n-are gust de Pâine.
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
