SUFLET AL MEU NU-ŢI FIE FRICĂ
Sufletul meu s-a oprit in staţia Toamnă
Anticipând staţia următoare – se cutremură;
-
Îl întreb:
’’Suflet al meu, ce te sperie într-atât?
Iarna care se apropie?’’
Nu-mi răspunde; după un timp încep
Să banuiesc: nu este ’’Iarna ’’, ci iernile
ce au trecut – ele îl fac să tremure!
-
Iarna vieţii mele bate la uşă…Inconştientă,
îi deschid uşa dar sufletul meu ştie că nu trebuia
şi suferă
-
Îl întreb:
’’Suflet al meu de ce-ţi este frică?
Credincioasă îţi voi rămâne
Pâna la urmă,
Nu-ţi fie frică, nu te voi părăsi!’’
-
10 oct /dec 2006/6 aug 2008
BALADĂ BANALĂ
A trecut şi azi
ca sutele de azi trecute,
-
Şi azi
m-ai sărutat in treacăt la uşă,
absent
preocupat
de gândul de a prinde trenul…
-
Şi azi
te-am aşteptat cu-un zâmbet
Zambetul obosit
al dragostei mele
-
Şi azi
am pregătit aceeaşi musaca
care se va usca
uitată in cuptor
Tu ai mâncat in oraş
Iar mie
nu-mi mai este foame…
-
Şi azi
vom depăna banalităţile zilei
ne vom pomeni vorbind
şi ascultându-ne singuri
-
Va trece şi azi
ca sutele de azi trecute…
-
31 oct 2006/6 aug 2008
CĂLĂTORIND
Noi orizonturi se deschid, se închid
in faţa trenului meu
Mă simt în siguranţă;
Locomotiva electrică, puternică,
ştie unde mă duce
-
Nu întreb nimic; mă legăn
pe aripa unui vis
Ce nu-l pot prinde. Acumulez in secret
energie; sunt gata să urc un munte cand
se va opri trenul meu.
-
Tristeţea cu gust de andive
mi se strecoară in suflet.
Nu vreau să o recunosc…
Odată recunoscută, tristeţea
va fi de nesuportat
-
Mă zbat in plasa ce mi-am întins-o
din neştiinţă, chiar eu.
Plasa se strânge proportional cu
Nepăsarea celor din jur…
Mă întreb cu calm încă,
-
Ce este de făcut? Ce caut
In acest trenul iluziilor pierdute
Călătorind spre un loc
Ce nu-mi va aduce mântuire
Să mă opresc?
-
Nu este timp; eterna gluma
imi vine în minte -
Nici măcar nu am timp să mor –
Iar trenul ce aleargă, pufneşte şi
fluieră nepăsător
-
Şerpuieşte prin tristeţea mea
Cu gust cunoscut de andive…
CASĂ NOASTRĂ CEA NOUĂ
Pentru a construi casa noastră
Adu-mi lemn din sud, uscat şi tandru
Adu-mi cuie din ţară, sclipitoare şi dure
Adu-mi bârne de stejar, şiţă şi
tablă de aluminiu
-
Adu-mi uneltele moştenite de generaţii
Comandă zile cu soare, colorate
Ca grâul copt, parfumate cu parfum
De lemn verde adus proaspăt din pădure
Greu de muşchi şi flori sălbatice
-
Vizitate de albinele ce cară polenul
Pentru mierea de aur a toamnei
-
Şi pentrucă am hotărât locul
Casei noastre la poala muntelui
proaspăt bărbierit, la marginea
pădurii de aramă marcată de pini verzi,
Pe malul izvorului rece şi tânăr
-
Vino să pui prima piatră …
Voi continua eu, cu tandreţe, prseverenţă
Dar şi cu măna fermă – să aşez
Celelalte pietre pentru a ridica
Noua noastră casă
-
Înconjurată de limpezimea naturii,
de lumina roz a răsăritului, de cea roşie
A apusului, parte din viata sacră a pădurii,
Casa noastră va respira mirosul
proaspăt al câmpiei
-
Casa noastră va asculta cântecul
ciocârliei avântându-se spre lumină
Casa noastră impodobită cu crengi şi frunze
Cu laviţele grele de muşchi pufos
te va aştepta să vii.
22 Oct 2006
CATACLISM
Cutremure, inundaţii, alunecări de teren
Gheţari dezlănţuiţi, rupţi din sânul Antarcticii
Vulcani plini de ură scuipând foc
Tunete teribile, fulgere înspăimântătoare
Vagoane de ape în cădere
Tornade graţioase ce absorb totul
in calea lor…
-
Teroarea se instalează in sufletele noastre
Oul micuţ de dragoste şi foc este ameninţat
Să se transforme in nimic
Cerurile crapă, pământul galopează urmat de
Mare; valurile se unesc intr-un singur val inalt
Până la cer ce se prăvale in abisurile
iscate de el
-
Frica este dooamna acestor pământuri şi ape
Nu te uita__ Închide ochii__Opreşte-ţi frica
Voi sta de pază la uşa gândului tău şi
Cu dragoste voi goni toţi norii
Voi face linişte între tunete şi voi
Ostoi pământul ce se contorsionează
de durere…
-
Voi nivela apele şi munţii, voi calma vânturile
Voi da de veste sorelui că se poate arăta
Pe zarea pluşată cu nori mici__
Iar tu, vei putea atunci să-ţi scuturi părul galben
Să-ţi deschizi adâncii ochi albaştri
Să tragi in piept pala proaspătă de vânt şi
Să-mi spui că mă iubesti…
DACĂ AM PRIVI MAI ADÂNC
Tocmai am terminat scrisoarea mea
Banală, care povesteşte despre vreme în Toronto
Şi despre ordinea lucrurilor pe aici…care este
Aşa cum ar trebui să fie; nimic important
Şi demn de pus pe hârtie nu s-a petrecut
-
Tocmai am terminat scurta mea scrisoare
Şi mă întreb cum de nu am nimic de relatat
Să fie aceasta faţa lucrurilor?
Dacă am privi mai atent?
Dacă am lua drept exemplu
-
Parcul de vis-a-vis: pârâul a venit mare
Acum doua zile; a pieptănat iarba de pe mal
A smuls sălciile, cele crescute din rădăcinile
Puţin adânci şi a dus cu ea cuiburile de veveriţe
Neglijent încropite din crengi şi ziare.
-
In curtea mea, bradul inalt pe care-l stiu
La fel de paisprezece ani, se indoaie,
Se lamentează sub suflul vântului de toamnă;
Din el cad conuri de aur, acadelele
Veveritelor gri si negre, ocupate cu recoltatul…
-
Dar vecina? S-a mutat de cinci ani şi schimbă
Mereu ceva; taie pom după pom – pentrucă
Le cad frunzele toamna; taie tufele – pentrucă
Adăpostesc gândaci de tot felul, taie florile galbene,
Sălbatice – pentrucă-i dau alergie
-
Să luăm visele ce ne lasa sa privim
În adâncul sufletului nostru; poate visul banal
Ce se repetă în fiecare noapte, sa ascunda
Un secret? poate ne comunică locul unde stă
Cheia coliviei de aur în care trăim
-
Să nu fim dezamăgiţi dacă aceasta
Nu se va potrivi – o putem totuşi oferi cuiva
În schimbul cheii originale a coliviei noastre
Dar ne-am ataşat atât de tare de colivia noastra
Încât ma îndoiesc ca o vom putea părăsi…
-
Am să rup acum scrisoarea mea banală
Tocmai terminată,
Care povesteşte despre vremea în Toronto,
Oraşul în care nu se petrece nimic…
DACĂ AR FI NUMAI…
Dacă ar fi numai trecerea timpului
Spatiul dela o zi la alta; dacă ar fi
Numai un mesaj trimis peste ape într-o sticla;
dacă ar fi numai trandafirul abandonat
pe masa din sufragerie,
Trandafirul care te aşteaptă
-
Dacă ar fi numai un praf de nor,
Călător ca o adiere; un văl subţire
Numai o pală de vant, o iluzie de mângâiere
Dacă ar fi numai gândul ce te caută
Pretutindeni; dacă ar fi
Numai o atingere ca o nelinişte
-
Dacă ar fi numai casa cea veche cu două etaje,
Numai grădina cu nucul bătrân,
Numai caprifoiul ce urcă elastic
până la fereastra ta; dacă ar fi numai
zumzetul albinelor muncitoare -Te-aş aştepta
abandonat de propria mea voinţă.
-
Dar în camera ta cana de apă este spartă;
Oglinda în care ne-am privit adesea alături,
Este acoperită de praf gros de un deget,
Pe patul tau se lăfăie o saltea ruptă iar
Şifonierul este plin de hainele tale
zdrenţuite de timp
-
Iar eu vin zi de zi cărând in suflet speranţa şi
De piciorul drept am, legat Pamântul,
Ca un bătrân detinut in lanturi, care a toate ştiutor
Nu vrea să-şi mărturisească
Că este mult de când te-a pierdut…
5 sept 2006/6aug 2008
DRAGOSTEA – UN CUVÂNT
Dragostea?
Un cuvânt, o speranţă
O suferinţă, o lamentare…
Trecătoare ca o zi
Cade ca o picătură
grea…
-
Dragostea?
O stare precară,
Bolnăvicioasă
O anemie de o zi
Spitalul vieţii ne
va lecui…
-
Dragostea?
O încercare de zbor
Avortată; scurtă
Comuniune cu stelele,
Ac de stea de o noapte;
realitatea vieţii ne va lecui
-
Şi totuşi…
Adesea uităm toate-acestea
Sperând că de astă data
Vom putea pune semnul egal
între dragoste şi fericire
Rezultatul – o cădere
pe pietrele dure ale realităţii
ELEGIE
Sunt înconjurată de minerale -
Dormitânde pietre cu viată
Ştiu că ele mă văd cu ochiul lor închis
Senzitiv __ atât de diferit de al meu
-
Radierea lor, nevăzută de mine, face
ca noaptea să se muleze peste ele
blândă, ca o cuvertură preţioasă,
fără să le atingă
-
Înfipte in pământ, trag din el
înţelepciunea lor rece
Cu scânteiri fugare de aur, argint şi mică;
Smaraldele rămân
-
Recunoscătoare pe viaţă
Celui ce le hrăneşte
şi prin rădăcinile lor, contorsionate
funii nevăzute, işi sug continu seva.
-
Pământul nu-mi oferă din înţelepciunea
cu care işi hrăneşte diamantele şi safirele;
Am încercat să-l conving dar am rămas
nedemnă de încrederea lui.
-
Rădăcinile mele nu se vor prinde in el…
Lăsată afară, sufăr, tremur
De nelinişte, cu gândul la ziua ce va urma
Nu văd decât pământ înstelat
-
Cufundat în noapte după noapte…
Cum poate un obiect –
atât de strălucitor
să fie atât de întunecat?
5 oct 2006/6 aug 2008
LOCUINTĂ LACUSTRĂ
Locuiesc in mijlocul apelor
Pe o insulă cât un degetar
La debarcader, legata de coloană,
bărcuţa mea mă aşteptă;
ea mă leagă de lume
-
La început mi-a fost teamă de apele
Care vorbesc peste noapte…
Mă intrebam ce se va întâmpla dacă
ele se vor răzvrăti şi vor veni
să-mi bată la uşă.
-
Nu a trecut mult şi mi-au devenit prietene;
Vorbim adesea; de fapt eu numai cu ele vorbesc
Nu este nimeni pe aproape
Sunt sigură ca apele
mă vor anunţa din timp
-
Când vor vrea să se ridice,
Când vor plănui sa-şi iasă din matcă
Ascult zilnic un crâmpei din povestea
ce mi-o spun apele; adaug zilnic
poemului lor câte trei versuri
-
Citesc poemul, apelor, pentru a primi aprobarea lor;
Ele se culcă multumite, adorm leganate
De clipocitul propriu – cântecul lor de leagăn…
aşa am învăţat, după ani de convieţuire
să ne încredem unii în alţii
-
Adesea mă intreb cine va face primul pas
Spre despărţire; cine se va plictisi primul?
Sunt aproape sigură că eu voi fi aceea
care va dori să plece departe,
care va trăda încrederea apelor
-
Dar ştiu că o voi face cu regret,
Voi fi nevoită sa le părăsesc,
chemată să locuiesc alte sfere…
22 oct 2006/6 aug 2008
MISTER
Viaţa îmi pare un măr frumos,
roşu şi mic pe dinafara
mai larg înăuntru
Ziua imi pare o părticică din miezul gustos…
Înăuntru nu este-ndeajuns loc
pentru doi fraţi
Ce se luptă fiecare să ocupe din spaţiul celuilalt
-
Fructul negru al mortii
este mult mai larg
Are tărâmuri necuprinse, nelocuite
în mare parte
Pe care nimeni
nu le revendică
Şi pe care nu le poti lăsa moştenire
nu este lumină pe acolo;
Poate de aceea
nimeni nu se bate
Pentru o moşie vastă
pe acel tărâm!
-
Greşit!
Cine zice că ai nevoie
de aceeaşi lumină
Ca şi pe pământ? Nu sunt prieteni acolo,
cei cu greu domesticiţi
sunt înghesuiţi în lumea trecătoare
A mărului roşu şi mic
-
Cine zice că ai nevoie de prieteni
În lumea intunecată şi vastă a
Doamniţei Negre?
Avem lucruri de terminat
Avem răspunderi
de onorat! Ei da!
Ne apropiem cu răspunsul,
dar vom ştii noi oare care sunt ele?
De am ştii
nu ne-am pune zilnic
Întrebări la care
nu vom putea răspunde niciodată
-
10 oct / 1 dec 2006/6aug 2008
MOMENT DE SINGURĂTATE
Ploaie; muzică de oboi;
bătăi în geamuri_
dinspre apus, dinspre nord…
Sunt degetele îngheţate ale ploii__
ghiare pe obraz…
-
Vânt; muzică de harpă;
trâmbe de ape__cad
din cer în vidul vieţilor noastre…
Suflul vântului cu miros greu de sulf,
în nările noastre…
-
Iubiţii si iubitele noastre; oboi, violină;
adrenalina muzicii__coboară
incet, incet în suflet
Singurătatea disipează__
Arcuş cu arcuş, dragostea noastră!
-
Sfera se lărgeşte; va exploda?
Ploaie, muzică de oboi,
Violină şi harpă;
Voi atinge graniţele luminii
Punctate de stelele căzătoare?
-
Ah! Am uitat ce este acest zgomot…
Degetele îndemânatice
ale ploii mi-au lăsat
Dâre însângerate pe obraz…
PLANETA PRIMITOARE
Planeta aşteaptă cu mii, sute de mii de antene
Milioane de milioane de antene îndreptate spre cer
Venirea ta __ tu, incă neîntruchipat, baţi,
Neauzit de nimeni la porţile dragostei noastre.
-
Planeta iţi pregăteşte un culcuş cald, un sân dulce,
O casă primitoare, o creşă cu jocuri dragi
să treci fericit prin toate vârstele copilariei;
-
Planeta iţi pregăteşte viitorul; pentruca mai târziu,
Dragostea ta şi a urmaşilor tăi să-i ofere alte mii,
Sute de mii şi milioane de milioane de suflete
-
Ce vor bate la poartă, vor aştepta să intre…
Suflete inocente ca şi al tău
Înainte de a intra pe poarta dragostei pământene.
5 oct 2006/6 aug 2008
PLEACĂ FARĂ SĂ TE UIŢI ÎN URMĂ
Să-ţi iei larevedere nu este greu…
-
Am plecat adesea din locuri
Ce mi-au oferit găzduire şi fără a mă uita
în urmă le-am părăsit – locuri dragi -
Ca să nu mă mai întorc niciodată
-
Nu am regretat niciodată plecarea…
Despărţirea mi-ar fi devenit grea
Daca m-aş fi întors – odată măcar macar
Nu aş mai fi putut pleca niciodată
-
Pleacă fară să te uiţi în urmă!
-
Numai astfel vei perpetua mişcarea…
Călătoria – neintreruptă de nostalgia despărţirii;
Să spui ’’rămas bun’’ unui loc
Vizitat pentru prima dată
-
Nu este greu;
Greu este să nu te mai întorci
În locul în care te-ai născut
Niciodata!
SETEA DE NUMERE
Începem prin a observa cele cinci degete
De la mâna dreaptă:
apoi pe cele ale mâinii stângi;
Le numărăm, în felul nostru inocent
Le număram apoi cum ne învaţă la şcoală
În clasa întâia
Numărăm astfel până la zece,
toate sunt_degetele mâinilor.
-
Vedem că posedăm şi altele mai mici şi
Mai putin experte la jocuri, scris şi
mişcare_degetele dela picioare
Începem jocul adunării,
adunăm câte unul
Până ajungem la zece, apoi la douăzeci.
Este greu la început dar, cu timpul devenim
Experţi şi numărăm şi la joacă,
în joacă…
Repetiţia ne cucereşte.
-
Facem cunoştinţă cu algebra:
ce delectare! Automatism?
Putem număra şi gândi la altceva
în acelaşi timp.
Numărăm totul: pietrele din buzunare
sărutările, prietenii…banii.
Numerele ne delectează; numerele
ne asaltează!
-
Devenind adulti numărăm zilele trăite
în caja de aur a existenţei noastre efemere
adunam zilele în săptămîni, luni şi ani;
ne bucuram cand vedem cum, numerele
unul câte unul se adună__
în număr stă puterea! Ne spunem
Şi suntem mulţumiţi vazând cum se finalizează
Eternitatea.
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________
